«De-ar fi-n lume numai mâţe – tot poet aş fi?» ~ Cugetările sărmanului Dionis

160 de ierni cu Poetul genial si aspiratia sa catre desavarsire. Eminescu este ţara a cărei capitală este România, scria candva profesorul Zagan; perfect adevarat, in ciuda vocilor care au inceput sa-l conteste pe poet, mai ales dupa 1990. Nu este momentul, nici locul potrivite si nu sunt eu cel mai in masura sa decretez daca a fost nationalist (in sensul rau sau bun al cuvantului) sau nu, daca proza lui e xenofoba ori ba etc. Ceea ce cred eu, nespecialistul, ca trebuie consemnat, mai ales in zi de sarbatoare, este faptul ca intreaga sa opera, dar mai ales poezia, a avut un efect binefacator asupra dezvoltarii ulterioare a Literaturii române.
La fiecare jumatate a lunii ianuarie ma intreb cum as putea sa alatur câteva cuvinte astfel incât sa ramâna pe hârtie (ori pe ecran) ceva ce n-a mai fost scris? Dificila dilema, credeti-ma! Cisterne intregi de cerneala s-au consumat in ultimul secol doar pentru a-i preaslavi versul. Nici nu ii mai pomenesc aici pe detractorii sai, alti multi hectolitri de cerneala otravita. Cu cât mai mult si mai des citim ce a scris El, constat eu, ajungem sa ne cunoastem mai bine si sa ne intelegem – ca specie muritoare in general si ca români in particular.

Imagine: “Mihai Eminescu” ~ ©2008 Christophe Bodard

Dar sa revenim la Versurile de joi — 15 ianuarie: acesta a fost motivul lesne de intuit pentru care am decis sa le public vineri. Continuare »