Oh My God!

«Americans who travel abroad for the first time are often shocked to discover that, despite all the progress that has been made in the last 30 years, many foreign people still speak in foreign languages.» ~ Dave Barry, scriitor si umorist american

Aseara târziu am primit un e-mail de “Happy New Year!” (sic!) de la un cunoscut american.
Bun prilej pentru a-mi aminti contextul, unul fericit de altminteri, in care l-am cunoscut pe individ. Am participat cu aproape trei ani in urma la o intâlnire cu un grup de americani, vreo 20 la numar. Media de vârsta nu depasea 30 de ani, iar toti erau studenti sau doctoranzi. Tematica discutiilor nu a fost una fixa, asa ca s-au putut aborda subiecte dupa voia fiecaruia: de la tranzitia pe care o traverseaza România moderna pâna la imperiul lui Bill Gates, de la alegerile preliminare din New Hampshire unde Barack Obama tocmai ce o surclasase pe Hillary R. Clinton (si, culmea, astazi sunt colegi la Casa Alba) la nesimtirea soferilor din Bucuresti, ori de la brânza de burduf pâna la Al-Quaida si oportunitatea prezentei militarilor straini in Irak.

Niciunul dintre cei 20 nu mai fusese vreodata in România si doar 5 din ei reveneau sau re-reveneau in Europa. Oh my God! Apropo de “OMG!”, desi n-am stat sa contorizez exact, cred ca fiecare a exclamat cel putin de 50 de ori Oh my God! in cele câteva ceasuri petrecute impreuna; imi inchipui de câte ori se intâmpla lucrul acesta intr-un an, daca in aproape patru ore am auzit circa 20×50=1.000 de OMG-uri. Si daca mai inmultesti si cu vreo 300 de milioane de americani, te apuca ameteala, nu alta.

Nu vreau sa repet aici cliseul cu cât de destepti suntem noi si cât de prosti sunt americanii, pentru ca intr-adevar nu este cazul (cel putin in ceea ce priveste grupul celor 20). In schimb, ceea ce ma uimeste este lipsa de interes pentru o minima documentare inaintea unei calatorii intercontinentale. Oh my God, you’ve got sea! Da, avem si mare, si munti, si delta, si pesteri, si chiar dealuri cu vita de vie, si multe-multe altele. Oh my God, tomatoes really taste tomatoes! Da, si merele au gust de mere, si usturoiul miroase a usturoi, la noi si McChicken are gust chiar de McChicken.

Una peste alta, nu stiu cât de puternice sunt impresiile cu care au plecat americanii mei spre casa, nu-mi pot imagina ce vor povesti rubedeniilor strânse in jurul mesei de Thanksgiving (sau, poate ca pâna in noiembrie vor uita si numele tarilor vizitate in primavara), dar pot fi sigur de un singur lucru, ca toti auditorii vor exclama entuziasmati: Oh my God, you’ve been in Europe!