21
Jan

De-un leat cu stihul

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Tinereţea este o perioadă minunată a vieţii. Ea ne slujeşte să acumulăm greşelile numite ulterior experienţă.» ~ George Bernard Shaw

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Va reamintesc ca incepand cu data de 12 noiembrie am schimbat tactica: va propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. VÂRSTA este laitmotivul zilei.

„În viaţa mea, verbul a citi a fost mult mai important decât verbul a trăi, atât de important, încât – folosind un foarte mic artificiu poetic – mărturisesc că n-aş putea să mă imaginez trăind fără a citi, dar nu mi-ar fi deloc greu să mă închipui citind şi după moarte.” ~ nascuta: Otilia Valeria Coman, casatorita: Rusan, devenita celebra: Ana Blandiana; pentru astazi am ales o poezie care merge direct la tinta dilemei noastre:

Bătrâni şi tineri, de Ana Blandiana:

Bătrâni şi tineri,
Toţi stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalţi nu mai,
Şi-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulţeşte. Vai,

Ce jalnic fragmentaţi
Şi fără miez,
Timpi depărtaţi egal de mine!
O, Doamne spune-mi unde să m-aşez
Când toate vârstele îmi sunt străine
Şi în zadar
Copilul care sunt
Caută speriat un timp cărunt
Sau chiar,
Mergând cu visul mai departe,
O cât mai luminoasă moarte…

Dar nu găseşte disperat decât
O nemurire-n care i-e urât.

This entry was posted on Thursday, January 21st, 2010 at 12:00 am and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

9 comments so far

Mica
 1 

Aceeaşi vârstă

de Octavian Paler

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,
am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Şi poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.
Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt
nu-mi mai lipseşte nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.

January 21st, 2010 at 10:03 am
Mica
 2 

Varsta de aur a dragostei

de Nichita Stanescu

Mainile mele sunt indragostite,
vai, gura mea iubeste,
si iata, m-am trezit
ca lucrurile sunt atat de aproape de mine,
incat abia pot merge printre ele
fara sa ma ranesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
si iata-ma fara sa dorm,
aievia vad zeii de fildes,
ii iau in mana si
ii insurubez razand, in luna,
ca pe niste manere sculptate,
cum trebuie ca erau pe vremuri,
impodobite, rotile de carma ale corabiilor.

Jupiter e galben, si Hera
cea minunata e argintie.
Izbesc cu stanca-n roata si ea se urneste.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeite-ale aerului, dintre noi doi.
Si eu, cu panzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, si lucrurile vin
tot mai aproape,
si pieptul mi-l strang si ma dor.

January 21st, 2010 at 10:07 am
Mica
 3 

Varsta de fier

de Lucian Blaga

Sa iesi pe strada ti-e dat,
dar nu fara griji, ca-n zilele de altadata.
La fiestecare pas, la fiece colt, te-ntîmpina: timpul.
Ãst timp ce veni peste noi,
întîi ca pustiul Gobi, apoi cu tumultul unei urniri
de ape si continente,
salbatic ca o revarsare peste toate
a magmelor din noapte.

Unde, în ce întuneric
ti s-au ascuns multii semeni si fratii, surorile,
cu suferintele lor, te întrebi.
S-aude sumbra o soapta adusa de vînt
ca, desi în viata înca,
noi sîntem o amintire doar, fabula,
deznodamînt asteptînd între veac si mormînt.

Fericita-i acum doar valea ce are un sfînt!
Un sfînt de la care umanele umbre sa-nvete
cum trebuie între pamînt si tarie sa stea.
Un sfînt neclintit care cata mereu la aceeasi stea
si-n spaima de pretutindeni
nu-si absoarbe în trup aureola.

January 21st, 2010 at 10:16 am
 4 

Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Şi cum şedeau… departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din
sat.

Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână…
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…

Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita…

Ca ieri sosi bunica… şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la
scară.

Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.

Şi cum şedeam… departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat…

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

January 21st, 2010 at 4:36 pm
 5 

Va multumesc.
Am luat cate un vers de la cei patru poeti de mai sus: Paler, Stanescu, Blaga si Pillat. Am obtinut urmatoarea strofa:

Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
E un sentiment dulce acesta,
Fericită-i acum doar valea ce are un sfînt!
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea…

Ce ziceti, ma ajutati sa gasesc un titlu pentru aceasta minunata strofa? 🙂

January 21st, 2010 at 10:11 pm
 6 

La titluri nu mă prea pricep, aşa că postez, conştiincioasă, la temă!

Pentru unii, vârsta e similară cu trecutul…

Alexandru Macedonski:
Rondelul trecutului

Iata Pometestii, iata Adancata,
Scurtul pod de barne este retrecut.
Renviaza mama, imi zambeste tata…
Vreme cata curs-a parca n-a trecut.
Jar si valvorare soarele urcat-a.
Arde grau-n flacari pan’ la brau crescut.
Iata Pometestii, iata Adancata,
Scurtul pod de barne este retrecut.

Iarba pe tot sesul de cosit e gata.
Apele-si desira graiul nentrecut.
Pentru viata de-astazi mi-a sosit rasplata:
Copilandrul vesel din nou m-am facut… —
Iata Pometestii, iata Adancata.

January 21st, 2010 at 11:26 pm
 7 

Pentru altii, e similara cu viitorul:

Vis de viitor de Carmen Petraru

Nu vom fi zei in alte lumi
Si n-am fost zei nici pan-acum,
Dar vom fi poate iarasi oameni
Caci astazi nu suntem nicicum.

January 22nd, 2010 at 12:37 am
MGM
 8 

Trec zile de George Bacovia

Curg zile spre cimitir
Trist, una cate una,
Si destramand al vietii fir
Se duc pe totdeauna.

Si-acolo, incet, molcomitor,
Se-aduna in suspine-
Cu-un dor de “maine”, sora lor,
Cu-un dor de mine.

January 22nd, 2010 at 12:04 pm
 9 

S-aproprie-ncet miezul noptii,
Si suna a frunzelor hora,
Eu trec din odaie-n odaie,
Cand bate satanica ora.

Miezul noptii de George Bacovia
(fragment)

January 24th, 2010 at 3:30 am