28
Jan

Al treilea gong

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«All the world’s a stage.» ~ As You Like It, Act II, Scene 7

Nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. Ca de obicei, m-as bucura sa ma contraziceti, sa ma completati ori, pur si simplu, sa propuneti Versurile de joi pentru saptamana viitoare.

Va reamintesc ca incepand cu data de 12 noiembrie 2009 am schimbat tactica: va propun cate un subiect si va invit sa adaugati alegerii mele si alte versuri, pe aceeasi tema. TEATRUL este laitmotivul zilei.

„Fiind însă că teatrul ne arată oamenii, şi fiindcă în împrejurări omeneşti, acţiunile, cări sunt chiar viaţa, sunt însoţite de vorbire, oamenii dramaturgului trebuiesc fireşte să vorbească şi ei. Din împrejurarea însă că păpuşile lui pe lîngă că trebuie să umble, să plîngă, să riză, să se mîngîie, să se bată, ori să se ucidă chiar (fapte ce nu se pot întîmpla în lume tot pe tăcute) mai trebuie să şi vorbească şi că poetul nu are alt material extern de comunicare a gîndirii sale decît cuvîntul – din această împrejurare, că un element material este comun, şi aceasta în proporţii de întrebuinţare şi ordine foarte neegale, între două arte atît de fundamental deosebite prin modul de transmitere al concepţiunii, se poate oare deduce că Teatrul este Poezie şi că o piesă de teatru este o producţie de gen literar? (…)
Nu! Teatrul şi literatura sunt două arte cu totul deosebite şi prin intenţie şi prin modul de manifestare al acesteia. Teatrul e o artă independentă, care ca să existe în adevăr cu dignitate, trebuie să pună în serviciul său pe toate celelalte arte, fără să acorde vreuneia dreptul de egalitate pe propriul lui teren.”
~ “Oare teatrul este literatură?”, Ion Luca Caragiale.

Pentru astazi am ales o poezie care merge direct la tinta dilemei noastre:

Actorii, de Marin Sorescu:

Cei mai dezinvolti – actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

This entry was posted on Thursday, January 28th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

6 comments so far

 1 

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

(cred ca nu mai era cazul sa spun ca e o strofa din Glossa lui Eminescu)

January 28th, 2010 at 10:03
 2 

Multumesc pentru fragmentul din Glossa.
De asta ati auzit?

THALASA, de Ion Luca Caragiale

Arama rânjitoare a lunii sparge norii,
O voce străvezie răsună-n minaret,
În umbra pimentată palpită sicomorii,
Cu braţul peste mare adoarme un poet.

Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolvă contactul noţiunii,
Cuprins de-o împietrire de antic discibol
Ridică fruntea-i cheală spre clarul disc al lunii.

E Thalasa, efebul de-origine-anonimă,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
Îl stăpâneşte Eros cu vraja lui sublimă,
Şi minţile-i abstrage cum stă cu faţa-n sus.

Şi-acum, când de lumină un sentiment confuz
Se culcă peste lume ş-o-mbracă-n poezie,
Aedu-şi ia în mână spasmodicul topuz
Şi-azvârlă către stele stropiri de ambrozie.

Si una irlandeza:

Thalassa, by Louis MacNeice

Run out the boat, my broken comrades;
Let the old seaweed crack, the surge
Burgeon oblivious of the last
Embarkation of feckless men,
Let every adverse force converge–
Here we must needs embark again.

Run up the sail, my heartsick comrades;
Let each horizon tilt and lurch–
You know the worst: your wills are fickle,
Your values blurred, your hearts impure
And your past life a ruined church–
But let your poison be your cure.

Put out to sea, ignoble comrades,
Whose record shall be noble yet;
Butting through scarps of moving marble
The narwhal dares us to be free;
By a high star our course is set,
Our end is Life. Put out to sea.

January 29th, 2010 at 00:55
 3 

Auzisem că ar fi scris şi niscaiva versuri Caragiale, dar e prima dată când citesc.
Mi se par ciudate versurile astea. Cumva nefireşti, căutate, picturale… Nu ştiu dacă îmi place.

January 29th, 2010 at 01:15
 4 

De gustibus non est disputandum.
99% dintre poeziile lui sunt ironii, parodii sau fabule (de pilda “Boul si vitelul”).
Poate preferi un sonet:

Contimpuranilor mei, tot ILC

Fără de graiuri gure şi ochi făr’ de priviri,
Făr’ de mişcare forme, şi încă, vai! ce este
Mai sec în astă lume şi mai nemernic, ţeste
Făr’ de gândiri şi inimi lipsite de simţiri!

Aşane pomenirăm, dodată, fără veste,
Trecând p-aci, prin jocul capricioasei firi.
Bizar! Fiinţe fără fiinţă, trecem peste
Pocitul visal unei smintite-nchipuiri

În vreme de-njosire, în tină şi din tină,
Ne căpătarăm locul l-a soarelui lumină;
Zadarnic ne născurăm şi făr’ să trebuim!
Păsemne-aşa ne scrise pustia de ursită:

Păcum ne fuse vremea meschină ş-umilită,
Meschini şi mediocri să fim şi să murim!

January 29th, 2010 at 01:52
Mica
 5 

Învierea bufonului
de Mircea Diaconu

Paharele-s pe prag, mortu-i pe masa,
oglinzile-s în rochii moi de dant,
pisica va fi si ea prinsa-n lant,
paharele-s pe prag, mortu-i pe masa.

Muntii-s tociti. Si caprele-s tocite.
Si-un soare cirn si norii beti si ciungi.
Si serpi scirbiti de pieile lor lungi
frecind morminte ca tacîmuri scite.

Yorik e viu si princiara hîrca
o va jongla-n culise facind fente.
Oh, bieti catîri ai unor sentimente
pe care ni le-au pus părintii-n cîrca,

mai rumegam taritele candorii
dar brusc relatiile se brinzesc
si-aud distinct în risul meu minzesc
risul tatalui meu ca pliscul ciorii.

January 29th, 2010 at 18:53
 6 

Multumesc pentru propunere.
Apropo de Mircea Diaconu (1975):

January 30th, 2010 at 03:50