13
May

Cinste cui te-a scris

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire.» ~ Maxim Gorki

În fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în fiecare zi a săptămânii mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămâna care urmează.

După cum v-am obişnuit în ultimele luni, propun câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. CARTEA este nobilul laitmotiv al zilei.

Îngerul cu o carte în mână
de Nichita Stănescu

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea…
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai –
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.

Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.

Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrînt!

Şi mă răneam de-acoperişe,
de ramurile verzi, piezişe,

şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi…

Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.

O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
…Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.

This entry was posted on Thursday, May 13th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

5 comments so far

Mica
 1 

Ex libris
de Tudor Arghezi

Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Incet gandită, gingas cumpănită;
Esti ca o floare, anume inflorită
Mainilor mele, care te-au deschis.

Esti ca vioara, singură ce cantă
lubirea toată pe un fir de păr,
Si paginile tale, adevăr,
S-au tipărit cu litera cea sfantă.

Un om de sange ia din pisc noroi
Si zămisleste marea lui fantomă
De reverie, umbră si aromă,
Si o pogoară vie printre noi.

Dar jertfa lui zadarnică se pare,
Pe cat e ghiersul cărtii de frumos.
Carte iubită, fără de folos,
Tu nu răspunzi la nicio intrebare.

May 13th, 2010 at 01:31
Dan
 2 

Prefaţă
de George Topârceanu

Prin ce ţinuturi rătăceşti
Pribeagă?
În care grotă din poveşti
Ai hibernat – o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Şi coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?…

Ţi-am prins în părul inelat
Vreo floare artificială?
Te-am ofensat
Cu vreo metaforă banală?

Ori mi-ai bătut vreodată-n geam
Şi, spionând perdeaua trasă,
Te-ai supărat că nu eram
Acasă?…

Vrei poate macii din livezi
Pe toţi cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

N-ai adormit cumva pe-afară
Şi te-ai trezit sub un umbrar,
Îndrăgostită de-un măgar
Ca-n Visul unei nopţi de vară?

Cu Demonul lui Lermontof
Te-i fi-ntâlnit şi ţi-a fost frică?…
Nu ţi-a intrat cumva-n pantof
O pietricică?

(De-aceea-mi iese şchiop şi mic
Un vers, în fiecare stanţă…
Vezi, tot m-ai inspirat un pic
De la distanţă!)

Ori m-ai zărit vreodată stând
Cu Muza altuia? Se poate.
Le-am spus cuvinte dulci, pe rând,
La toate…

Dar n-am făcut-o pe furiş
Cum fac confraţii mei cu tine,
Ci pe afiş
Mi-am spus păcatul la oricine,

Şi confidenţele, tu ştii,
Le-am dat pe faţă, tale-quale,
Într-un volum de Parodii
Originale…

Oricum, de-o fi ca-n viitor
Să placă stihurile mele,
Las mărturie tuturor
Că n-ai colaborat la ele.

Că singur m-ai lăsat să scriu
O carte-ntreagă fără tine…
Şi dacă totuşi mai târziu
Te vei întoarce lângă mine,

Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ţi fac
Un benghi în frunte!

May 13th, 2010 at 01:45
silavaracald
 3 

Cartea fără un semn pe ea sau în ea, carte necitită! 🙂
http://metropotam.ro/Pe-ce-dam-banii/2009/12/art3218839472-Pe-ce-dam-banii-Semne-de-carte/

May 13th, 2010 at 21:07
Dan
 4 

Mulţumesc pentru recomandare!
Vă propun şi eu o ciudăţenie: am adaptat poezia (de mai sus) a lui Nichita 🙂

Îngerul cu o carte în mână
(Clic pe foto pentru imagine mărită)
May 13th, 2010 at 23:19
Oana
 5 

Cartea noua
de Nina Cassian

Oana a primit o carte,
Pozele-s frumoase foarte.
Uite-un turtur, o albina,
O broscuta, o tulpina,
Uite-un munte, uite-un pom,
O casuta si un om,
Poze sunt nenumarate,
Si-nca toate-s colorate.
Langa ele niste randuri,
Oana noastra sta pe ganduri.
Cat mai e pan-o sa creasca
S-o sa-nvete sa citeasca?

May 14th, 2010 at 17:16
Back to top