20
May

H-doi-O

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Fishes live in the sea, as men do a-land; the great ones eat up the little ones.» ~ William Shakespeare

În fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în fiecare zi a săptămânii mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămâna care urmează.

După cum v-am obişnuit în ultimele luni, propun câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. APA este indispensabilul laitmotiv al zilei.

Mare aeternum

Mare aeternum
de Octavian Goga

Eternă mare, ca şi-odinioară,
Fără hotar şi fără de hodină,
De întrebări şi neastâmpăr plină,
Azi goana mea la malul tău coboară.

Cu tresăltări de ape şi lumină
Oglinda ta prelung mă înfioară,
Şi-nchise răni încep din nou să doară,
Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.

Pe rând, pe rând, eu simt cum reînvie
Cântată parcă-n surle şi chimvale,
Uitata noastră mare-mpărăţie.

Şi nu mai ştiu ce mi se par mai grele:
Poveţele nemărginirii tale,
Sau tainele adâncurilor mele…

This entry was posted on Thursday, May 20th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

2 comments so far

 1 

Lacustra
de George Bacovia

De-atatea nopti aud plouand,
Aud materia plangand…
Sunt singur, si ma
duce un gand
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scanduri
ude,
In spate ma izbeste-un val —
Tresar prin somn si mi se pare
Ca
n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi
vremuri ma gasesc…
Si simt cum de atata ploaie
Pilotii grei se
prabusesc.

De-atatea nopti aud plouand,
Tot tresarind, tot
asteptand…
Sunt singur, si ma duce-un gand
Spre locuintele lacustre.

May 20th, 2010 at 00:02
Mica
 2 

APA VIE, APA MOARTA

de Marin Sorescu

De cum am gustat din acel lichid,
Am si devenit autocefal,
Ca biserica de rasarit,
Cu multele-i turle de vis opal.

Fermecat in maini tineam sipul,
Plin ochi de vrajitele picaturi,
In fiecare picatura-mi vedeam limpede chipul,
Zguduit de fantastice furnicaturi.

Ce bine c-am dat eu de apa vie,
Cautata de toate povestile laolalta.
Ba e moarta – mi-a spus o ciocarlie -,
Apa moarta, luata din balta.

Atunci, cum se face ca are efect?
Am intrebat firoscoasa de ciocarlie.
– Aceeasi apa ce palpita in piept,
Pentru unii e moarta, pentru altii e vie.

May 20th, 2010 at 04:33