31
May

Moartea domnului K.

   Posted by: Dan   in Ceea ce conteaza, Remember

«Întrebărilor care nu dau singure răspuns nu li se va da răspuns niciodată.» ~ Franz Kafka

Zilele acestea se împlinesc 86 de ani de la dispariţia prematură a lui Franz Kafka dintre cei vii.
În ciuda sănătăţii sale şubrezite de multe boli care l-au măcinat în ultimul deceniu de viaţă, a lăsat în urma sa un număr impresionant de pagini: câteva zeci de povestiri şi nuvele, romane şi caiete de memorii, majoritatea din acestea publicate postum. Dacă executorul său testamentar i-ar fi respectat ultima dorinţă, toate manuscrisele ar fi trebuit să fie arse.
Deşi o parte a criticii l-a catalogat drept alienat, în foarte scurt timp a avut loc o recunoaştere a scriiturii sale ca important şi influent punct de referinţă pentru literatura secolului XX. Pentru a-şi exprima îngrijorarea privind ostilitatea unei societăţi care îşi striveşte indivizii, Kafka a găsit echilibrul perfect între curentele la modă în acea epocă: a suprapus imagini suprarealiste peste elemente expresioniste, a amestecat obsesiv logicul cu absurdul atât de bine, încât a obţinut o operă desăvârşită: cumpătată şi fără happy-end, aşa cum de fapt a fost şi scurta lui existenţă.

Se încreţeşte pielea pe mine de fiecare dată când recitesc prima pagină din Procesul:

Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. În dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întîmplase niciodată pînă atunci. K.. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrîna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămînd şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şi în cameră intră un bărbat pe care pînă atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă.
[ … ]
− Nu, spuse omul de la fereastră, aruncînd cartea pe o măsuţă şi ridicîndu-se. N-ai dreptul să ieşi, eşti arestat.
− Aşa mi se pare şi mie, spuse K. Şi de ce, mă rog? întrebă el apoi.
− Nu ne aflăm aici ca să-ţi spunem asta. Întoarce-te în camera dumitale şi aşteaptă. Ancheta e începută şi ai să afli totul la momentul oportun.

This entry was posted on Monday, May 31st, 2010 at 12:00 am and is filed under Ceea ce conteaza, Remember. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

One comment

Mica
 1 
May 31st, 2010 at 8:35 am