«- De ce nu încerci să alungi răul din tine procedând, de pildă, aşa ca mine?
– Scriind, adică!
– Da. Nu-i atât de greu.» ~ Melania Bancea, în “Iubire cu înlocuitori”

Iniţial am fost tentat să scriu doar câteva considerente critice despre forma scriiturii, despre imaginaţie versus experienţă personală şi modele literare, despre sinceritate şi frumuseţea exprimării. Am avut de ales între o prezentare de tip Temitizarea exhaustivă şi relaţional caducă… Incongruenţa fenomenologică şi introspectiv cromatică… (Toma Caragiu, în “Mefisto”) şi una simplă, folosind doar cuvinte din vocabularul activ. Tocmai pentru că nu vreau să fiu acuzat de subiectivism, de speculaţii teoretice ori de vreo sistematizare intenţionat scorţoasă a comentariului, pentru că nu vreau să deformez, nici măcar involuntar, mesajul mini-romanului, am să mă limitez la foarte puţine păreri personale. Important e că sunt scrise “la cald”, imediat după consumarea lecturii:

O apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5, dacă-mi este îngăduit acest tip de clasificare) pentru verosimilitate! Toate întâmplările descrise sunt 100% plauzibile, crâmpeie credibile din viaţa românilor – aşa cum era ea în urmă cu două decenii. Nici nu mă interesează procentele de ficţiune şi autobiografie atâta timp cât, în locul medicilor din carte, personajele ar fi putut la fel de bine să fie ingineri, avocaţi, profesori, artişti sau altă categorie aparţinând aceleiaşi clase sociale. În perioadă descrisă, viaţa era la fel de insipidă şi lipsită de perspective pentru toţi aspiranţii la normalitate; nu numai că nu se întrezărea vreo luminiţă, dar părea că tunelul nu mai are vreun capăt…

Frapantă mi se pare asemănarea dintre grupul de personaje feminine din carte – cu grad de instrucţie, preocupări, dar şi probleme similare – şi cele patru prietene din Sex and the City. Spre marea şi plăcuta mea surprindere, am constatat că HBO a difuzat prima serie abia în 1998, iar cartea jurnalistei Candace Bushnell (colecţia de eseuri care a stat la baza scenariului pentru serial) a apărut tot în 1997, deodată cu “Iubire cu înlocuitori”!

Ultimele două capitole au, în viziunea mea, o reală valoare de document istoric.
În doar câteva pagini sunt descrise zilele tulburi de la sfârşitul lui decembrie 1989, acea urzeală incredibilă de evenimente, printre care se petreceau: uimirea şi oportunismul, speranţa şi teama, neîncrederea şi bucuria eliberării…
Noi nu trebuie să uităm, iar Istoria nu trebuie să ierte “binefacerile”, unele importate de-a gata, dar şi altele – mult prea multe – avortate de înfierbântatele creiere autohtone, puse în practică cu forţa imediat după 23 august 1944: crime odioase, răzbunări, teroare, colectivizare cu arma la tâmplă, totalitarism, cenzură, privaţiuni, egalitarism teoretic, transformarea culturii în instrument de propagandă, nepotism şi clientelism politice şi de clan, cultul personalităţii şi control social absolut. Ca să amintesc aici doar o infimă parte din “binele” instalat odată cu maligna Ciumă roşie.

Titlul este excelent ales; jocul de cuvinte înlocuitori (ai partenerilor “legali” de viaţă) – cu înlocuitori (denumirea oficială a surogatului pentru aşa-zisa cafea de tip “nechezol”) sugerează discret cele două mari teme ale cărţii.

Fidel străduinţei mele de a fi cât mai obiectiv posibil, am să menţionez şi vreo două aspecte apreciate cu mai puţine stele (tot dintr-un maxim de 5):
– În ciuda celor minim 3 perechi de ochi obligatorii (autor-corector-redactor) care veghează la acurateţea textului dintr-o carte, tot au mai scăpat câteva greşeli de tipar; nu multe şi nu grave, din fericire. Şi, tot din neatenţie, câteva rânduri sunt “sărite” de la locul lor firesc.
– Poate că sunt eu prea exigent în apreciere, dar ţin la această părere: atunci când se folosesc citate sau cuvinte într-o limbă străină, atenţia acordată corectitudinii ortografierii trebuie să fie maximă! Am găsit un caz singular; nu grav, dar trebuia semnalat ca un avertisment pentru scrierile viitoare.

În concluzie, impresia generală este una extrem de favorabilă. Rareori mi-a fost dat să citesc un roman (realist) de debut mai lipsit de inhibiţii şi atât de bine închegat.