Ce propui tu e prea simplu şi prea blând faţă de ce cred eu că ar merita, mai ales că ideea aia de prin anii ’60 sau ’70, nu-mi amintesc exact, cum că plantele ar simţi şi ar reacţiona la agresiuni fizice, chimice şi termice, a fost confirmată recent de frumoşii nebuni de la “Myth Busters”.

Mă abţin de ceva vreme să scriu aici un anumit banc, din dorinţa de a nu agresa sensibilităţi, dar de data asta se potriveşte ca urare pentru toţi Silvianii şi toate Ionelele din lume.

Bancul:
Mămica: Gigele, ce-ai vrea tu, un frăţior sau o surioară ?
Gigel: Păi, dacă nu te doare prea tare pizda, aş vrea o bicicletă.

Urarea: Ionelele să ne dea câte o bicicletă la fiecare, iar Silvianii să le conceapă !

Cu tot respectul cuvenit, Dane, nu cred ca vrei sa ma pornesc eu pe injurat 🙂
In alta ordine de idei, as propune sa scriem noi numele cactusului pe spatele lor. Cu un cui ruginit.

Trebuie sa marturisesc cu parere de rau si rusine ca de fiecare data cand calatoresc intr-o tara straina ma feresc sa vorbesc in limba materna in locuri publice, deoarece oamenii din anumite tinuturi au tendinta ca la auzul acesteia sa isi schimbe atitudinea fata de mine sau alti conationali de-ai nostri in una ofensiva. Cu alte cuvinte, nu sustin ca eu sau dvs. sau alti cititori ai Ziarului suntem cetateni model, insa probabil ca suntem cu mult mai civilizati decat Maricica sau Dana, Catalin, Silviana, Silvian etc. mentionati mai sus. Din pacate, strainii ne baga pe toti in aceeasi “cratita” cu apartinatorii neamului nostru care din diverse motive (educatie precara, indiferenta, snobism) adopta un comportament necorespunzator. Asa ca de fiecare data cand “hoinaresc cu gândurile aiurea printr-un parc din ţara care ni i-a dăruit pe Picasso, Dalí, Goya, Velázquez şi Gaudí, precum şi pe Cervantes, Ibáñez, Unamuno şi Zafon” prefer sa fiu silentioasa, decat sa mi se arunce priviri pline de ura, sau sa imi fie servite replici intepatoare, fara motiv. Aceste manifestari dovedesc, in opinia mea, doar faptul ca fiecare popor are “buruienile” sale.

M-am enervat. Si asa-mi vine sa le pomenesc tot “cactusul” genealogic sau mai bine sa le doresc sa si-l bage in … loc de, cand le-o veni mai ceva decat vine trenul si sa nu se poata opri. Poate are efect de anticonceptional si scapa lumea de progenituri de idioti.

Pot sa-l rog pe misu’L sa ma ajute?

Sunt total de acord cu dvs. Fiecare tara “se bucura” de barbarii sai. In opinia mea, cei de care vorbeam mai sus (care ne baga in aceeasi “cratita” cu scrijelitorii-de-cactusi) sunt barbarii lor. Consider ca oamenii instruiti, cei care au un minim de cultura si bun simt, realizeaza ca nu astfel de “calitati” leaga o natie si ca, dupa cum ziceam, fiecare tara are oamenii sai de calitate, precum si “buruienile” proprii. Dar si aici e ambiguu, deoarece depinde din ce perspectiva privim lucrurile. O “buruiana”-scrijelitoare-de-cactusi poate fi un bun muncitor, pe cand un om cultivat poate sa fie lenes. E un subiect greu de abordat.

Da, nici nu aveai de ce să le treci numele cu majuscule. La astfel de “obiceiuri” ar fi deja prea mult…

Sunt oarecum obisnuit cu astfel de barbarisme, ce-i drept pe cactusi nu am mai intalnit pana acum, dar sa nu uitam ca in padurile romanesti zac astfel de inscriptii pe copaci.

As avea si eu un tratament pentru ei: daca stiti cum se fac semne la vite, cu fierul incins aplicat pe piele, mi-as dori asa ceva inscriptionat pe fruntea lor. Aproape echitabil.

Pe mine ce ma doare nu este ca sufera planta, ceea ce de altfel nu cred sau nu imi pun problema asa. Ma doare ca nu se respecta o conventie, aceea a spatiului public. Oricum, din partea gradinii botanice ar exista o solutie: sa creeze o zona speciala cu plante pe care se poate scrie, sau, daca sensibilitatea este atat de mare fata de plante, un panou mare pe care fiecare sa-si lase numele. Exista un hotel in Benidorm unde poti sa lasi o piatra in hol cu numele tau scris pe ea. Ma gandesc la ceva de acest gen.

Este trist sa vad la ce nivel de iresponsabilitate au ajuns oamenii. Eu propun sa plantam cu totii, cei care putem, un copacel, o mica floare, orice; impotriva prostiei nu avem alta arma decat atitudinea noastra pozitiva.

Hmmm, m-a izbit imaginea. Saptamana trecuta am ajuns in Marina d’Or, am trecut si prin parcul de pe malul marii, cu greu observi un catus fara cicatrici. Din pacate numele prostilor apar si pe usile de la toalete, ziduri de la cetati si altele.

mi se pare ca acel cactus era in lada cu gunoi, putrezit, de ce credeti ca azi e unu aprilie?

“Una din farsele cele mai crude pe care natura le joaca omenirii este aceea ca nu aranjeaza, de-a lungul vietii noastre, ca sa pastram un echilibru între însusirile mintii si ale sufletului si calitatile aparente ale trupului.”

O imagine a grotescului… sublim. Mi-a placut blestemul romanesc pe care-l proferati, demn de interpretarea Mariei Tanase.

Nu, d-nă/d-şoară Nuşa. Am văzut şi eu acei cactuşi. Ei există în parc. Văzând astă seară imaginea din “ziar”, mi-a sărit în ochi numele Silvian şi mi-am amintit unde l-am văzut. L-am reţinut pentru-că nu-l întâlneşti prea des, dar şi pentru că mi-a plăcut. Păcat de nume că are un asemenea purtător: un netrebnic.
Mă abţin, cu greu, de la a califica modul acesta de a forţa pătrunderea în memoria privitorilor cu două nume şi nimic mai mult, nume care, oricum, nu vor spune nimănui, niciodată, nimic.

Închei cu: “Some are wise, and some are otherwise.”

Citatul apartine lui Giuseppe Rovani (1818-1874); ceea ce nu stiu sigur, e daca a fost preluat din cartea “Lamberto Malatesta” sau din alta scriere…

Şarpele casei, de Marin Sorescu

Venea din curte şi intra într-o gaură
Din beciul casei.
Era un şarpe gulerat, mai mult alb, alburiu.
George era copil: – Uite şarpele, uite şarpele!

Se zvârcolea să moară.
Şi la urmă i-a părut rău.
Da’ ce s-a supărat mama când a aflat!
Şi când ne-a ars, mai târziu, casa
Zicea: “Vezi? Ai omorât şarpele casei…”

Multumesc pentru “semnatura”-ti indignata si pentru raspunsul complet si, totodata, foarte complex; pentru ca eu nu sunt un orator stralucit, i-am admirat intotdeauna pe cei care au mereu toate cuvintele cu ei – categorie din care, cu prisosinta, faci parte. 🙂

Daca nu functioneaza cuiul cel ros de rugina, sa incercam cu vreun “brain piercing” sau lobotomie fara anestezie?

În popor se spune: dacă ar durea prostia, ar fi pline spitalele de suferinzi…
Din păcate, dragă Călin, se pare că neghiobia nu doare la purtător, suferinţa îi afectează tot pe cei zdraveni la mintea lor. Nici măcar suedezii nu s-au născut gata civilizaţi de la natură, dar au fost foarte repede îndreptaţi printr-o legislaţie aspră. Şi, mai ales, prin aplicarea ei.