Poezie invatata la gradinita sau scoala primara:

Dimineaţa
de Vasile Alecsandri

Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură,
Prevestind un soare dulce cu lumină şi căldură,
În curând şi el apare pe-orizontul aurit,
Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit.

El se-nalţă de trei suliţi pe cereasca mândră scară
Şi cu raze vii sărută june flori de primăvară,
Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi
Ce răzbat prin frunze- uscate şi s-arată drăgălaşi.

Muncitorii pe-a lor prispe dreg uneltele de muncă.
Păsărelele-şi dreg glasul prin huceagul de sub luncă.
În grădini, în câmpi, pe dealuri, prin poiene şi prin vii
Ard movili buruienoase, scotând fumuri cenuşii.

Caii zburdă prin ceairuri; turma zbiară la păşune;
Mieii sprinteni pe colnice fug grămadă-n repejune,
Şi o blândă copiliţă, torcând lâna din fuior,
Paşte bobocei de aur lâng-un limpede izvor.

Dimineata
de Octavian Goga

Cu grele rasuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra padurii vegheaza de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafarul bòlnav in lumea de-nghet
Clipeste din gene molatic,
Cand dorul pribeag, de pe-o creasta de ulm,
Si-l geme porumbul salbatic…
In geamat se-nalta durerea la cer,
Campii de lumini sa-nfioare,
Luceafarul simte vapaia arzand
Si tremura, bietul, si moare.
Cu ochii plansi, stelele toate se duc
Pe patul de nori sa se culce;
Din dragostea stinsa in neguri de zari
Lin picura linistea dulce.
In taina tacerii porneste-se vant
Sa mangaie trestia-n vale,
Pe-ascuns o saruta, dar dragostea lui
O vad licuricii din cale.
Si-o spun licuricii la frunze de soc,
Si socul padurii o spune,

Si frunzele toate grabite tresar
Si-ncepe padurea sa sune.
Se duce iar vantul, pribeagul drumet,
Sfios falfaind din aripa,
Din doru-i aprins si in veci calator
O doina domol se-nfiripa.
Si doina o canta alunii din crang
Si-o tremura-n murmur izvorul,
Si doina trezeste si turma din deal,
Si turma trezeste pastorul.
Din funduri de pesteri vin umbre sirag
S-asculte amarul cantarii,
De patima doinei si umbrele mor,
Cu lacrimi plang genele zarii.
Si doina se zbate, si frunzele plang,
Si codrul prelung se-nfioara,
Cand, iata, prin neguri cu sarg strabatand
O raza solie coboara:
Deschideti larg poarta, caruntilor brazi,
Sa vie-mparatul maririi,
Se mangaie jalea nestinsului dor,
Sa-mpace durerile firii…

I woke early one morning,
The earth lay cool and still
When suddenly a tiny bird
Perched on my window sill,

He sang a song so lovely,
So carefree and so gay,
That slowly all my troubles
Began to slip away.

He sang of far off places,
Of laughter and of fun,
It seemed his very trilling,
Brought up the morning sun.

I stirred beneath the covers,
Crept slowly out of bed,
Then gently shut the window
And crushed its fucking head.

I am not a morning person.

Concertul Primăverii
de George Coşbuc
( fragment )

Chiar acum din crâng venii
Şi c-o veste bună!
Iarăşi e concert, copii;
Merg şi eu, şi tu să vii,
Mergem împreună.

Vrei programă, lămurit?
Stăi puţin să caut.
Cucul, un solist vestit,
De prin alte ţări venit,
Va cânta din flaut.

Cântăreaţa dulce-n grai,
Cea numită “perla
Cântăreţilor din mai”,
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla.

Va-ntona apoi un psalt
“Imnul veseliei”
Corul dintr-un fag înalt.
Vor cânta-n sopran şi-n alt
Graurii câmpiei,

Turturelele-n tenor,
Şi-alte voci măiestre,
Toate după glasul lor.
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de-orchestre,

Voci de gaiţe cari fac
Să scoboare ploaia,
Şi-ntr-o scoarţă de copac
O să bată tica-tac
Tactul gheunoaia.

Mi s-a parut ciudat sa regasesc in poezia lui Bacovia de mai sus culori, insa mi-am amintit ca avea “ceva” si cu violetul. “Ceva” negativ.

Cafeaua de dimineata
de Jacques Prevert
(Trad: Gellu Naum)

el si-a pus cafeaua
linistit in ceasca,
laptele l-a pus
in ceasca de cafea,
zaharul l-a pus
in cafeaua cu lapte
si cu lingurita
l-a amestecat.

a baut cafeaua,
ceasca a lasat
fara sa-mi vorbeasca.
a scos o tigara,
a fumat tacut,
s-a jucat cu fumul
– cercuri a facut –
a pus, calm,
tot scrumul
intr-o scrumiera

fara sa-mi vorbeasca.
fara sa ma priveasca.

si s-a ridicat,
si-a pus palaria
cu un gest distrat,
si-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru ca ploua,
apoi a plecat.
a plecat in ploaie

fara sa-mi vorbeasca.
fara sa ma priveasca.

(si atunci mi-am strans
fruntea grea in palme
si am plans…
am plans… )

Multumesc pentru pomenire. Poezia/melodia lui Andries e una dintre preferatele mele.

Hehe, mai am:

dimineaţă

luasem în mână castane de nisip
niciun pas nu mai foşnea în frunze
într-un gând soarele şi dimineaţa
drum de curând îşi făcură

piatra rămăsese cu misterul
tot atât cât marea care-o dezvelea

http://calinhera.wordpress.com/2009/07/28/dimineata-2/