Puzzle
N. RED.: « Profit de ocazie să salut apariţia unui nou colaborator permanent al Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …”, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, specializată în cronici/recenzii primite de la cititori. Cu atât mai mult, atunci când cititorul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul poate fi de-a dreptul spectaculos! »
Autorul acestui roman mi-a fost recomandat, într-un e-mail, de Mihaela. Vorbea despre el în termeni entuziaşti, aşa că am luat-o de bună şi m-am grăbit să-mi procur o carte scrisă de el (Eduardo Mendoza – Adevărul despre cazul Savolta). Dar ştiţi cum se întâmplă de obicei: una este ce-ţi propui şi alta este ce faci, aşa că am purtat-o după mine o vacanţă întreagă până când am reuşit s-o deschid. Primele pagini merg dificil, din cauza numelor spaniole destul de lungi, care îngreunează identificarea personajelor. Mai ales că avem de-a face cu destul de multe, nu doar cu unul-două. În plus, lectura te prinde anevoie şi din cauza formatului de tip colaj, a alternării fragmentelor narate de către autor cu cele povestite de către personajul principal, cu fragmente din declaraţiile date de el unui judecător newyorkez, cu articole din ziare şi părţi din rapoarte poliţieneşti.
Aparent, e un policier de început de secol trecut. Destul de departe de ritmul celor cu care ne-am obişnuit în ultimul timp, pentru că se desfăşoară într-o societate şi un interval de timp în care informaţia se transmite greoi, sincopat, în parte datorită mijloacelor tehnice precare, dar şi din pricina tulburărilor sociale ale epocii descrise.
Povestea în sine e destul de alambicată, dar -odată intrat în miezul ei- te prinde într-atât încât nu-ţi vine să laşi cartea din mână până nu-i descâlceşti iţele. Un afacerist olandez este convins de către un tânăr avocat spaniol să deschidă o fabrică de armament în Barcelona. Întreprinderea prosperă, dar olandezul înnebuneşte, aşa că asociaţii spanioli reuşesc să-şi însuşească mare parte din acţiunile ei, devenind bogaţi şi faimoşi. Avocatul se poate astfel căsători cu aleasa inimii, o frumoasă fată din lumea bună, care moare însă un an mai târziu, dând naştere unui băiat. Copleşit de disperare, acesta se retrage din afacere şi îşi deschide un obscur birou de avocatură, continuând însă să-şi frecventeze foştii asociaţi şi amici. După treizeci de ani, îşi face apariţia în scenă un tânăr francez, ”cenuşiul şi perfidul Lepprince”, despre care se ştiu prea puţine lucruri, dar care reuşeşte după nici un an să devină mâna dreaptă a domnului Savolta şi posibilul lui viitor ginere. Cu ocazia unei petreceri de Anul Nou, asociatul principal al afacerii este însă asasinat sub ochii familiei şi ai musafirilor, moment din care începe ancheta poliţienească dar şi istoria contorsionată şi nefericită a lui Javier Miranda Lugarte (ce v-am zis eu de nume!). Planul acţiunii se schimbă des, când în păturile înalte ale societăţii barceloneze, când în cele mijlocii, când în cele de jos, cu descrieri amănunţite dar şi cu dialoguri sugestive. În a doua parte a romanului, autorul renunţă la tehnica de tip colaj şi se axează pe cea a naraţiunii fluente, moment din care ţi-e aproape imposibil să te mai desprinzi din atmosfera ei sumbră şi încărcată.
O carte despre urmările războiului, anarhism, mişcări muncitoreşti, conflicte interetnice, politicianism, dragoste romantică şi căsătorii din interes, trădare, profesionalism, idealism, adulter, ”o scrisoare pierdută”, crime, arestări, ospicii de nebuni, urmăriri ca-n filme, pacturi încălcate, răzbunări ş.a.m.d. La un moment dat, ai impresia că ai nimerit în mijlocul unui joc de puzzle în care lipseşte schema recompunerii, aşa că te laşi pe mâna scriitorului, sperând să fie de bună credinţă şi să nu te pună pe piste false. Lucru pe care nu-l face, pentru că povestea e destul de complexă ca să mai fie loc şi pentru aşa ceva.
Un roman trist, despre o lume aflată în criză economică şi morală; un happy-end amar şi îndoielnic.
Melania Bancea, august 2010
12 comments so far