Programat:
N. RED.: « Semnalez apariţia celei de-a doua cronici semnate de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a noii rubrici: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine de-a dreptul spectaculos! »

Hanif Kureishi. Never heard of him, deşi aflu de pe internet că e un scriitor, scenarist şi dramaturg celebru al Angliei zilelor noastre. Am găsit totuşi în bibliotecă o carte a lui: “Intimitate şi alte povestiri”. Nu ştiu s-o fi cumpărat eu; poate că am primit-o cadou cândva. Oricum, titlul sună bine, aşa că am citit-o. Asta, după ce încercasem un roman autohton, scris de o femeie. N-o să dezvălui titlul şi numele autoarei pentru că nu-mi place să fiu rea. Oricum, important e că nu merită să-mi pierd timpul cu el şi, mai ales, pe al vostru în caz că m-aş fi decis să scriu despre el.

Deci, Intimitate. Subiectul poate fi rezumat într-o frază: un bărbat de vârstă mijlocie se hotărăşte să-şi părăsească partenera şi pe cei doi copii pentru o alta. Ca gen, aş încadra-o la nuvele, dar totodată poate fi considerat şi un roman foarte scurt. Impresia pe care mi-a lăsat-o lectura lui este aceea că navighez deasupra unei suprafeţe accidentate, din care nu reuşesc să vizualizez decât o parte a detaliilor. Mă întorc atunci din drum, recitesc un fragment, încercând să pătrund în profunzime, în cute şi crevase, uneori în mlaştină. Câteodată reuşesc; alteori, curiozitatea mă împinge să sar peste detalii şi să merg mai departe. Dar nu pentru mult timp, pentru că mă ruşinez de superficialitatea mea, aşa că revin la cele insuficient aprofundate, spre lămurire completă. Senzaţia cu care rămân este că va trebui s-o reiau, mai ales pentru părţile pentru care n-am avut receptori la prima lectură.

Cartea e de o sinceritate brutală pe alocuri, e testamentul unei relaţii care n-a fost niciodată iubire, e istoria unei dezertări. Autorul îşi pune eroul să se raporteze la alte cupluri care trec sau au trecut prin aşa ceva, spre a-şi limpezi trăirile. Aceasta nu-l ajută însă cu nimic, pentru că fiecare pereche trece printr-o experienţă irepetabilă. Oricum, decizia lui e evidentă încă de la primele rânduri, aşa că nu-ţi rămâne decât să încerci să-i înţelegi resorturile. Lucru pe care îl reuşeşti sau nu, în funcţie de istoria personală şi de disponibilitatea de moment.

Romanul e bine scris, te captivează de la prima până la ultima pagină. Finalul însă mi se pare forţat şi neconvingător. Pentru un tip atât de analitic şi de complicat, nu va fi niciodată “pace sub măslini”, indiferent cine-i va fi aleasa.
Melania Bancea, septembrie 2010