26
Sep

Despre poezie

   Posted by: Dan   in Gânduri interceptate

Programat:
Părerea de duminică: «Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.» ~ Nichita Stănescu

This entry was posted on Sunday, September 26th, 2010 at 12:00 am and is filed under Gânduri interceptate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

6 comments so far

Solomon
 1 

Eu zic că avea dreptate Nichita Stănescu; iată şi dovada:

Cântec
de George Coşbuc

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
“Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” —
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
—”Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!”
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
—”Puiul meu e bun şi tace
Nu ţi-l dau, şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.
Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
—”N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat, că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!” şi-a plecat.

(din “Fire de tort”, 1896)

September 26th, 2010 at 9:10 pm
 2 

Nichita Stănescu:
Poezia

Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuşi plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.

September 27th, 2010 at 1:59 am
mgm
 3 


Natura, primul poet al lumii.

September 27th, 2010 at 1:56 pm
 4 

Curat Poet:

September 27th, 2010 at 11:15 pm
Solomon
 5 

Unul din cele peste o mie de catrene (rubaiate) scrise în sec. al XII-lea de matematicianul persan Omar Haiām:

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?

October 14th, 2010 at 7:06 pm
 6 

Si încă unul, scris cam în aceeasi perioadă, tot de Omar Haiām:

Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-i fumul?

October 15th, 2010 at 8:49 am