«Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.» ~ Nichita Stănescu
Aşa cum bine ştiţi, a patra zi din săptămână e rezervată, cu mici excepţii scuzabile, realităţii exprimate în stihuri. În fiecare joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în oricare altă zi mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămânile care urmează.
După regula deja agreată de aproape un an, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. PANA este pufosul laitmotiv al zilei.
Pentru astăzi am ales un poem vechi de nouăzeci de ani. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)
Versurile îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri:
de Ion Barbu
Mălai din mâna ta să ciugulească.
Albastru pâlpâia şi cald, în poale
Ca pânzele alcoolului, în ceaşcă.
Pe butură, nebunul tău cu scufă
Ochi inegali grozav de trişti rotea,
Şi mâna ţi-a sucit, cum storci o rufă,
Şi-a rupt şi gâtul păsării, care bătea.
CIOARA
de George Toparceanu
Campul alb, ca un cearsaf,
Pana-n zari se desfasoara…
Sus pe-un stalp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioara,
Nemiscata-n varf de par
Ca o acvila pe-un soclu,
Oachesa ca un hornar
Si macabra ca un cioclu;
Neagra ca un as de pica,
Sub nemarginitul cer;
Singuratica si mica
Cat o boaba de piper;
Garbova ca o festila
Intr-un cap de lumanare;
Ca o mutra imobila
De harap cu nasul mare,
Dar sinistra si parlita
De la coada pana-n plisc,
Ca o pajura trasnita
Intr-un varf de obelisc;
Incrustata-n atmosfera
Ca un ou de ciocolata;
Amarata si stinghera
Ca o pruna afumata;
Cu alura interlopa
Ca un muzicant in frac,
Cuvioasa ca un popa
Si smolita ca un drac;
Demna, ca un om celebru;
Mistica si fara chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;
Incomoda-n soare, ca
Un gunoi in ochi; nefasta
Ca un chibit ce-ti sta-n coasta
La un joc de bacara;
Suspendata ca o nota
Pe un portativ gigant;
Sluta, ca o hotentota
Parasita de amant;
Mica-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de pusca;
Neagra cum e cerul gurii
La un caine care musca;
Crunta ca o vanataie
Cauzata-n match de box;
Ca un bulgare de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;
Resemnata, ca-n vitrina
O reclama pentru vulg,
Si usoara ca un fulg
De funingine-n lumina;
Trista ca un crep de doliu
In vazduhul diafan,
Ca un punct aerian
Pe-al zapezii alb orgoliu;
Stranie ca un ponos
Al privelistii de creta;
Solitara si cocheta
Ca un cuc de abanos;
Neagra, ca o musca-n lapte,
Si fantastica-n contur,
Ca un miez adanc de noapte,
Cu lumina imprejur;
Fina ca o acadea
De titei topit la soare;
Prinsa-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;
Ireala, ca un duh
Cu penajul ei feeric,
Ca o cupa de-ntuneric
Rasturnata in vazduh;
Grava ca o rugaciune
Si posomorata ca o
Figurina de carbune
Cu nuante de cacao;
Tragica, ca o emblema
A obstescului sfarsit;
Sumbra ca o anatema
Arucata-n infinit;
Muta-n linistea campiei
Ca un bloc de piatra arsa,
Ca un ghem de bezna toarsa
Din fuiorul vesniciei,
Atarnand de bolta goala
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plangand, sa suga smoala;
Piaza-rea, ca un blestem
Azvarlit asa-ntr-o doara
Creatorului suprem,
Si banala… ca o cioara!
”Noaptea cu poenele,
graurii cu penele,
să-i sfințească genele.”
(Radu Gyr – Cântece)
Povestea gâştelor
de George Coşbuc
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură –
Ce păcat!
Gâştele-auzind cum zbiară:
“Auleo! Păpucii mei!”
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate ce-i?
“Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!”
“Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!”
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
“I-ai găsit?” – “Eu nu, surată,
Ce mă-ntrebi aşa şi tu!”
Toate-apoi strigau deodată:
“Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!”
Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post.
“Nu-i găsesc! Sărac de mine
Iar desculţe, vezi tu bine,
Lucru prost!”
Gâştele de-atunci, în cale
Când vad apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haid’, vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!
Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Să te-ntrebe: “Ce ne-aduci?
Ai găsit păpucii? Spune!”
Tu la fug-atunci s-apuci!
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De păpuci!