Skip to content

Zia®ul de la 5

"Lumea asta se aseamănă cu un vast bâlci." (I.L. Caragiale)

Menu
  • Prima pagină
  • Nota editorului
  • Ficțiune
  • Poezie
  • Eseu
  • Non-ficțiune
  • Critică
  • Contact
Menu

Curtea cu juri

Posted on 18/12/2010

« Arta este dorinţa omului de a se exprima, de a înregistra reacţiile personalităţii sale la lumea în care trăieşte. » ~ Amy Lowell

Urbea e-n toate, e-n cele ce sunt...După cum am promis ieri, vă prezint noul sistem de stabilire a clasamentului final, creat cu scopul declarat de a spori şansa de promovare a lucrărilor valoroase şi pentru a îmbina într-un mod cât se poate de fericit votul popular cu opinia specialistului (Remus Suciu, fotoreporter profesionist). Algoritmul este unul relativ alambicat, bazat pe o medie ponderată a opţiunilor celor chemaţi să jurizeze: profesionistul, sponsorul, organizatorul şi cititorii. Părerea specialistului va cântări 2/5, iar a fiecăruia dintre ceilalţi “juraţi”, menţionaţi mai sus, câte 1/5 din rezultatul final. Nu vă încarc memoria cu detalii tehnice, mai ales că azi e prima zi a unui sfârşit de săptămână menit odihnei, dar vă garantez corectitudinea şi transparenţa totale ale procesului de jurizare. Mulţumesc pentru încredere şi vă urez, din nou, tuturor, mult succes! (Clic pe foto pentru cele câteva – foarte puţine! reguli de participare.)

UPDATE (mesaj din partea sponsorului): Premiul special, acordat pentru cea mai bine cotată fotografie, va conţine un album de artă cu tablouri ale pictorului spaniol Joaquín Sorolla.

9 thoughts on “Curtea cu juri”

  1. Mica says:
    18/12/2010 at 01:45

    Doaaaaaaaaaamneeeeeeeee, ce imbarligatura!!
    Nici la Eurovision nu-i atat de complicat. 🙂

    1. Dan says:
      18/12/2010 at 01:49

      1. Ce nu-i clar?
      2. Spre deosebire de concursul Euro-pomenit, aici nu se acceptă manelişti şi nici nu vor fi voturi politice. 😀

  2. Mica says:
    18/12/2010 at 09:19

    Uau, fain premiu!

  3. Solomon says:
    18/12/2010 at 12:39

    “Bine, bine, dar eu cu cine votez?”

  4. Dan says:
    18/12/2010 at 13:01

    “Ai puţintică răbdare, stimabile!”

  5. Carmen Negoiţă says:
    18/12/2010 at 13:04

    Abia aştept să înceapă. Sunt tare curioasă să văd fotografiile. 🙂

  6. Dan says:
    18/12/2010 at 13:16

    Peste mai puţin de 36 de ore vei avea această ocazie. 🙂

  7. LeeDee P. says:
    19/12/2010 at 02:36

    Daca nu apar in poza cu cititorii, eu pot sa votez? 😛

  8. Dan says:
    19/12/2010 at 03:19

    Cum să nu apari?!
    În mod special am ales această imagine pentru că eşti acolo! Nu te vezi? Cu pantofii cei negri, fără toc, cumpăraţi luna trecută… 😛

Comments are closed.

Calendar gregorian:

December 2010
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« Nov   Jan »

Rubrici permanente:

  • Aberatia din galantar
  • Abstractia zilei
  • Actualitate
  • Adjei Agyei-Baah
  • aforism
  • Al treilea gong
  • Alain de Botton
  • Alberto Manguel
  • Album de hArta
  • Aleksandar Čotrić
  • Alexandru Vlahuţă
  • Alice Munro
  • Alternative
  • Amin Maalouf
  • Ana Blandiana
  • Anatomia cuvintelor
  • Aniversare
  • Arsita globala
  • Arte la superlativ
  • Athenaeum
  • Atitudini
  • Atlantic 2009
  • Augusto Monterroso
  • Axel Munthe
  • Óscar Arias Sánchez
  • Óscar Terol
  • © Vorbe grele
  • bască
  • Bertolt Brecht
  • Bram Stoker
  • Caietul cu traduceri
  • Campanie pentru contra
  • Cap limpede
  • Carlos Fuentes
  • Carlos Ruiz Zafón
  • Cartea de la 5 (ante meridiem)
  • Cartea de lânga noi
  • Cartea vinde!
  • Carti sub lupa
  • catalană
  • Ce-am avut si ce-am pierdut
  • Ceea ce conteaza
  • Cif®a de la 5
  • Citatepedia
  • City Art
  • Clubul de la 5
  • Colaborari
  • Colimator turistic
  • Comunicate de presa
  • Concurs
  • Concurs Calin Hera
  • Constantin Brâncuşi
  • Constantin Tănase
  • Cuvantul care innobileaza
  • Călin Hera
  • Călin Hera
  • derbi.RO
  • Dialoguri inerente
  • Dimitrie Cantemir
  • Dosariada de catifea
  • E.E. Cummings
  • Economie-finante-banci
  • Edgar Rice Burroughs
  • Editie speciala
  • Editorial
  • Edvard Grieg
  • Elele femeilelele
  • Emil Cioran
  • Emily Dickinson
  • engleză
  • Enigme nepieritoare
  • Escuela dominical
  • Eterna Românie
  • Europa pitoreasca
  • Eveniment
  • Fapt divers
  • Fernando Vallejo
  • Festivalul Filmului European
  • First Folio
  • Foto-Anotimpuri
  • Fragmentarium
  • franceză
  • Gabriel García Márquez
  • Galaxia "Diaspora"
  • Gânduri interceptate
  • Generatia emigrata
  • Genocid
  • Georg Christoph Lichtenberg
  • George Bacovia
  • George Bernard Shaw
  • George Coşbuc
  • George Enescu
  • germană
  • Gheorghe Brătianu
  • Gheorghe Dinică
  • Globe trotter
  • Grujo Lero
  • H.P. Lovecraft
  • haiku
  • Happy Birthday
  • Hasier Agirre
  • Henri-Frédéric Amiel
  • Horacio Krell
  • Idei de catifea
  • Indignari
  • Info
  • Interviu
  • Intrebarea zilei
  • Invatamânt de trei parale
  • Ioan Slavici
  • Ion Luca Caragiale
  • Ionel Teodoreanu
  • Istoria Cartii
  • Istorie ilustrata
  • italiană
  • Iulia Haşdeu
  • Iva Mažuranić
  • James Geary
  • japoneză
  • Jaume Perich
  • Johannes Brahms
  • John Fowles
  • John Stuart Mill
  • Jorge Luis Borges
  • José de Espronceda
  • José Ingenieros
  • José Luis Sampedro
  • José María Franco Cabrera
  • Josep Pla
  • Julio Cortázar
  • Laura Văceanu
  • Lectia de imaginatie
  • Lectia de patriotism
  • Legende vii
  • Liliana Mainardi
  • Liviu Rebreanu
  • Lucian Blaga
  • Luis Landero
  • macedoneană
  • Margaret Atwood
  • Maria Filotti
  • Maria Tirenescu
  • Marin Preda
  • Mario Benedetti
  • Mario Vargas Llosa
  • Mark Twain
  • Martha Bibescu
  • Marzena Mackojć
  • Mass-media cea de toate zilele
  • Maureen Johnson
  • Maya Angelou
  • Mântuirea prin cultura
  • mânzmic.ro
  • Metrul cub de prostie
  • Miercurea fără cuvinte
  • Miguel de Cervantes
  • Miguel Delibes
  • Miguel Hernández
  • Mircea Dinescu
  • Muzeele lumii
  • Nae Ionescu
  • Neil Gaiman
  • Ninus Nestorović
  • norvegiană
  • Observator (g)astronomic
  • Octavian Paler
  • Oferte speciale
  • Opinii
  • Orasul cititorilor
  • PA-uri
  • Pablo Neruda
  • Pamflet
  • Pansamente culturale
  • Paraleli cu arsita globala
  • Patrimoniu
  • Paulo Coelho
  • P®omo
  • Pe Aripile Literaturii Universale
  • Petre Ţuţea
  • poloneză
  • portugheză
  • Premiile "Blog-Trotter"
  • Premiul Nobel
  • Proiect
  • Punctul pe Y
  • Pungasii la drumul mare
  • Racile
  • Ramón Eder
  • Ramón María del Valle-Inclán
  • Ray Bradbury
  • Razboiul celor doua (nev)roze
  • Recomanda®ea de la 5
  • Reluare
  • Remember
  • Requiescat in pace!
  • Respiro
  • Revista presei
  • Ricarda Huch
  • ROGVAIV
  • Romain Rolland
  • România fotogenica
  • română
  • Rubén Darío
  • Rudy Spillman
  • Sa tesem frumos
  • Salvador Dalí
  • Samuel Butler
  • Santiago Ramón y Cajal
  • Sarbatori fericite!
  • sârbă
  • Scoala de Arte si bune Maniere
  • Scoala de la 5
  • Scriito®ul de la 5
  • Scripta Manent
  • Sculptura
  • Si totusi se poate
  • Silvana Baroni
  • Simona Antonescu
  • Somnul natiunii naste monstri
  • sonet
  • spaniolă
  • Stephen King
  • Stiri anapoda
  • Sumitaku Kenshin
  • Sunday School
  • Svetlana Alexievici
  • tanka
  • Tara lu' Peste
  • Târgu Mureş
  • Teme pentru mai tarziu
  • Terra incognita
  • Texte si pretexte
  • Tezaur
  • Thomas Alva Edison
  • Top 10
  • Tudor Vladimirescu
  • Ubi bene ibi România
  • Ultima ora
  • Umberto Eco
  • Umbra mării
  • Un minut de introspectie
  • Ura®ea de la 5
  • Valeriu Butulescu
  • Vasil Tolevski
  • Vasile Moldovan
  • Versurile de joi
  • Victor Eftimiu
  • Voilà de vezi
  • Vox populi
  • Washington Irving
  • William Butler Yeats
  • William Ospina
  • William Shakespeare
  • Zofia Walas

Special Quotes:

Etichete:

aforism Agirre aniversare Argonaut Baroni Benedetti Borges Bucur-Mihăescu Butulescu Caragiale Cervantes Cioran Dalí De Vega Dracula Eco Eder Enescu FFE Fforde haiku Hamlet Hera Llosa Lorca Meacham Minulescu Mozart Munthe Márquez Neruda Nestorović Nobel Ortega y Gasset Paler poeme proză recenzie Shakespeare Sorolla traducere Umbra mării Yeats Zafón Ţuţea
©2026 Zia®ul de la 5 | Design: Newspaperly WordPress Theme