1. Începuturile

Prima limbă scrisă (în accepţiunea modernă, cu cuvinte întregi) a fost cea sumeriană. Acum cinci milenii şi jumătate, “textele” erau cioplite în piatră; abia pe la 3100 î.Hr. au fost inventate tăbliţele şi cilindrii din lut ars — pe care le putem numi, cu oarecare indulgenţă, primele cărţi.

Cred că puţini sunt cei care îşi mai amintesc de scandalul internaţional produs pe tema descoperirii a trei tăbliţe de lut ars în localitatea Tărtăria (judeţul Alba) în anul 1961. Controversa a rămas în coadă de peşte; dar dacă acele tăbliţe sunt reale, scrierea este cu certitudine anterioară celei sumeriene, situându-se undeva prin neolitic.

De pe la 500 î.Hr. sulurile de papirus au început să domine “piaţa scriiturilor” (mai ales în Egipt, Elada şi chiar la Roma); cu toate acestea, tăbliţele de lut au supravieţuit încă o jumătate de mileniu. Romanii sunt cei care au inventat tăbliţele reutilizabile. Acestea erau confecţionate din lemn şi erau acoperite cu ceară. Cu ajutorul unui băţ ascuţit — numit “stilum” — discipolii, negustorii sau preoţii scriau pe stratul de ceară. Aceste tăbliţe puteau fi ulterior şterse (tabula rasa) şi utilizate din nou. Prin reunirea unor astfel de tăbliţe cerate au apărut celebrele codice, primele cărţi ale Imperiului roman.

(Continuare săptămâna viitoare)