28
Apr

Călătorului îi stă bine…oricum

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

« Ayudadme a comprender lo que os digo y os lo explicaré mejor. » ~ Antonio Machado

De mai bine de un an, în fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă, doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi şi suflete, altele în mai puţine. De fiecare dată m-am bucurat atunci când m-aţi contrazis, aţi completat ideea iniţială ori, pur şi simplu, aţi propus Versurile de joi pentru săptămânile următoare.

După regula agreată deja, recomand câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. CĂLĂTORUL este nestatornicul laitmotiv al zilei.

Călătorului îi stă bine

©2011 M.C. (Clic pe foto pentru imagine mărită.)


Pentru astăzi am ales o scurtă poezie pe care am regăsit-o de curând şi pe care o împărtăşesc cu mare plăcere; versurile lui Antonio Machado îmi par într-atât de proaspete şi actuale, de parcă ar fi fost scrise alaltăieri, nu cu mai bine de un veac în urmă:

Caminante, son tus huellas
el camino y nada más;
Caminante, no hay camino,
se hace camino al andar.
Al andar se hace el camino,
y al volver la vista atrás
se ve la senda que nunca
se ha de volver a pisar.
Caminante no hay camino
sino estelas en la mar.

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi atât;
Călătorule, nu este drum,
drumul se face umblând.
Umblând se bate cărare
şi dacă te uiţi înapoi,
se vede poteca pe care nicicând
n-ai să mai calci, umblând.
Călătorule, acesta nu-i drum,
sunt doar brazde tăiate în mare.


(Traducerea este fuşerită, mi-o asum în întregime, dar îmi propun să revin asupra ei într-o zi. De fapt asupra întregii opere semnate “Machado”, de ce nu?)

This entry was posted on Thursday, April 28th, 2011 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

5 comments so far

Oana
 1 

De-abia plecasesi
de Tudor Arghezi

De-abia plecasesi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ti-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam si să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

April 28th, 2011 at 00:10
Mica
 2 

April 28th, 2011 at 21:43
Solomon
 3 

Călătorii
de Dimitrie Anghel

Tăcere-i şi mergem cu faţa spre lună…
S-aud zurgălăii în noapte cum sună,
Merg spornic rotaşii şi-o clipă mă sperii,
Văzînd pe de lături cum fug prăştierii
De umbra lor însăşi goniţi în buiastru…
Pe-alocurea drumul se face albastru
Cînd scapă subt dealuri şi luna s-ascunde,
Un miros de floare de cine ştie unde
Ne-ajunge pe cale şi-n urmă rămîne…
— “E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne,
E-o vrajă”, îngînă zîmbind vezeteul,
Şi murgii acum păşesc mai cu greul,
Şi vorbele noastre, prietene bune,
Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune
Că fieştecare din noi îşi dă seamă
Că-n urma trăsurei ceva se distramă,
Şi-aceea nu-i drumul, ci-i biata viaţă;
Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeaţă,
Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul
Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul,
Oriunde s-ar duce şi-ar vrea ca să scape,
Subt naltele ceruri pe vastele ape…

April 28th, 2011 at 22:02
anamariadeleanu
 4 

… e tîrziu, în crucea nopții, am început să răsfoiesc arhiva Ziarului, dar m-am oprit la prima pagină;
și nu izbutesc să nu mă las copleșită, de amintirea și dorul unui drum parcurs în fiecare noapte de Duminică spre capătul lumii, niciodată atins;
călătoria începea și continua de fiecare dată în eter; s-a sfîrșit brusc într-un neant ce s-a dovedit a fi nedrept

April 29th, 2011 at 00:34
LeeDee P.
 5 

Hristos a înviat!

Felicitări pentru premiul câștigat de la Citatepedia & Litera și-ți mulțumesc pentru pontul pe care l-am primit de la tine, via Călin și care mi-a adus și mie un premiu și, mai ales, o colaborare interesantă cu ei!

Și-acum, versurile ( 🙂 ):

DEPART
de Pierre Reverdy

L’horizon s’incline
Les jours sont plus longs
Voyage

Un coeur saute dans une cage
Un oiseau chante
Il va mourir

Une autre porte va s’ouvrir
Au fond du couloir
Où s’allume
Une étoile

Une femme brune
La lanterne du train qui part

April 30th, 2011 at 01:54
Back to top