« Când ar fi să dau vreo povaţă unui tânăr, iată pe care i-aş da-o: Tinere, să-ţi faci patria scumpă şi sfântă ca şi mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău; de dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi exaltează ca pe o bătrână cochetă nebună. » ~ Ion Luca Caragiale
La mulţi ani, România!
Nu intenţionez să scriu mult despre importanţa acestei zile; motivul este unul foarte simplu: pentru fiecare din noi, România înseamnă altceva. Eminescu a perceput-o în felul lui, Brâncuşi a modelat-o într-un fel, Enescu a cântat-o altfel, omul din limuzină o vede într-un anumit chip, iar cel din tramvai taman viceversa!
E ca o lecţie de patriotism invers: ea, România, ţine la noi şi ne acceptă aşa cum suntem: buni sau răi, urâţi ori frumoşi, bogaţi şi săraci, graşi sau slabi, culţi ori troglodiţi, tineri şi bătrâni, aproape sau departe, sfinţi ori diavoli şi lista poate să continue încă 13 pagini cel puţin. Cuvintele sunt de prisos, mai ales atunci când avem la îndemână o ilustraţie muzicală de mare excepţie şi profundă simţire românească:
| George Enescu – Romanian Rhapsody #2 .mp3 | ||
 |
||
 | Found at bee mp3 search engine |  |
Volens nolens am ridicat o mare minge la fileu.
Apelez din nou la bunăvoinţa, inspiraţia şi răbdarea dv. pentru a completa lista de mai jos, la secţiunea de comentarii, cu alte motive (orice vă este drag şi la îndemână) pentru care ne putem mândri că România ne acceptă aşa cum suntem. La mulţi ani, români, oriunde vă aflaţi!
Cred că cel mai bine e să ne spunem un simplu La Multi Ani! şi atât!
Interesantă provocare. Din păcate, în ultimul timp, viaţa mi-a pus în cârcă prea multe “glume” ca să mai am putere să mai glumesc. Succes, tuturor! poate, ne vedem la Primăvară!
Ast 1 Decembrie m-a nimerit intr-o perioada, in care, in familia noastra, se negociaza posibilitatea stramutarii intr-o alta parte a lumii, unde ni se ofera un job si un trai decent si civilizat. Cu vreo 15 ani in urma, cand am mai trecut printr-o astfel de negociere, raspunsul a fost un NU categoric. Acum, va fi exact invers, probabil, macar pentru o perioada… Asa ca, momentan, nu am prea multe ganduri frumoase despre Romania – si, totusi, aici m-am nascut, aici am aflat ce-i cu mine pe lumea asta si aici m-am indragostit. Si, l-am descoperit, printre alti mari romani, pe Eminescu, pe care il las sa glasuiasca in locul meu:
SCUMPĂ ŢARĂ ROMÂNEASCĂ
de George Coşbuc
Scumpa tara romaneasca,
Cuib in care ne-am nascut,
Camp pe care s-a vazut
Vitejia stramoseasca,
Scumpa tara romaneasca,
Te salut!
Si-a mea frunte ti se-nchina
Ca naintea unui sfant,
Caci, desi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plina.
Sa te vad mereu regina
Pe pamant.
Sa ai viata de vecie,
Sa sporeasca-al tau popor;
Sub stindardul tricolor
Sa nu vezi decat fratie,
Si-atunci, dac-o fi sa fie,
Pot sa mor!