«Canada este delimitată la nord de aur, la vest de orient, la est de istorie şi la sud de prieteni.» ~ Frances Shelley Wees
Pentru a doua oară în această lună, călătoria de marţi are loc miercuri (!): imaginaţi-vă că Istoria Literaturii Universale este doar o hartă uriaşă, desfăşurată pe “peretele” Zia®ului de la 5. Misiunea mea de călăuză se va reduce la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă agreabila plăcere şi deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de o completa cu alte “obiective” din regiunea/ ţara vizitată. Etapa precedentă: Elveţia.
18 noiembrie 1939, Ottawa. Zi norocoasă în familia lui Carl Edmund şi a soţiei sale Margaret Dorothy Killam, când li se naşte cel de-al doilea copil, o fetiţă tare plângăcioasă. Hotărăsc să o boteze Margaret Eleanor. Astăzi, copilul smiorcăit de atunci are în palmares 13 romane, 9 volume de nuvele, 8 volume de eseuri, 18 volume de poezie, 4 cărţi pentru copii şi două scenarii de film; a devenit o scriitoare cu talente multiple şi cu o forţă creatoare ieşită din comun. Deşi căsătorită de două ori, Margaret a ales să-şi păstreze numele de familie cu care s-a născut: ATWOOD. Da, cu ea ne întâlnim în această etapă transoceanică a călătoriei noastre.
Deşi vă recomand să citiţi atât “Povestea cameristei”, cât şi “Asasinul orb”, astăzi vreau să vă propun un poem al doamnei Atwood: “E periculos să citeşti ziare”, publicat în anul 1968. Dacă de pe atunci era periculos, ce să mai spunem despre 2010?! Traducerea îmi aparţine, stiu că mai are nevoie de unele finisaje pe ici, pe colo, de aceea vă rog să fiţi îngăduitori şi să nu o desfiinţaţi prea tare:
E periculos să citeşti ziare ~ Margaret Atwood
În timp ce ridicam castele
simpatice-n lădiţa cu nisip,
gropile se umpleau
cu hoituri scoase de buldozere
şi pe când mergeam la şcoală
spălat şi pieptănat, călcând
pe crăpăturile din ciment
explodau bombe roşii.
Acum că-s mare
şi învăţat şi stau în fotoliu
la fel de calm ca un detonator
junglele-s în flăcări, şi sub-
desişurile-s înţesate de soldaţi,
iar nume de pe complicatele hărţi
se prefac în fum.
Eu sunt motivul, sunt un depozit
de jucării
chimice, trupul
îmi este un mecanism ucigaş,
cu dragoste mi-ntind braţele, dar mâinile îmi sunt doar puşti,
iar bunele mele intenţii – cu totul mortale.
Până şi
ochii mei indiferenţi prefac
tot ceea ce privesc în cicatrice
în alb şi negru ca o fotografie din război,
cum
să fac să mă opresc?
E periculos să citeşti ziare.
De câte ori apăs vreo tastă
la maşina mea de scris electrică,
şi spun ceva despre copacii paşnici
mai explodează un sat.
7 comments so far