«Poezia se experimentează, nu se teoretizează.» ~ Cristian Bădiliţă, in Manifestul suprarealismului ortodox

In fiecare zi de joi va spun ca nu exista poezie buna si poezie proasta; doar ca unele versuri rezoneaza in mai multe minti/suflete, altele in mai putine. In schimb, in fiecare zi a saptamanii ma bucur atunci cand: ma contraziceti, ma completati ori, pur si simplu, propuneti Versurile de joi pentru saptamana care urmeaza.

Autorul zilei este domnul Cristian Bădiliţă (la multi ani pentru 27 martie!): cunoscut teolog, eseist, traducator din greaca si latina, publicist si poet român contemporan, doctor in istoria crestinismului timpuriu al Universitatii Paris IV-Sorbona cu teza “Les métamorphoses du mythe de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (IIe siècle)”; numeroase lucrari de patristica publicate in Romania, Franta si Italia. Coordoneaza si Oglindanet.ro ~ Revista de informatie si analiza cultural-religioasa.
Biografie, interviuri, publicatii, antologie de poezii, volume on-line: aici, intr-un reusit site bilingv.

Pentru astazi am ales doua dintre productiile literare ale domnului Cristian Bădiliţă – poetul:

1. din volumul “Duminica lui Arcimboldo”, editura Brumar, 2004
Oraşul plin de ploaie şi turişti
(romanţă normandă)

Oraşul plin de ploaie şi turişti
se clatină superb pe ţărmul mării
ca un mamut de lemn cu ochii trişti
crescut din cearcănele înserării.

Aici, pe ţărm, te-am cunoscut, mai ştii?,
pierdută-n contemplarea Nopţii Albe
cînd turmele de japonezi zglobii
ieşeau din limuzine să se scalde.

Aici ţi-am spus că-i şapte făr-un sfert
şi că pămîntu-ncepe să se-ncline
primejdios, fetiţo, pentru mine,
văzîndu-ţi ochiul verde şi expert.

Apoi m-am aruncat în valul moale,
mi-am pus pe umeri alge şi meduze,
în timp ce tu, cu-aplombul unei Muze,
te risipeai în simfonii astrale.

Viori şi harfe ne cîntau din lună
îngeri albaştri coborau spre noi
cu flaute de ametist în mînă
cu ţitere,-alăute şi cimpoi.

Oraşul dispăruse lin în noapte
de-atîta ploaie scîrţîind tehui,
noi palpitam ca două inimi coapte
şi aşteptam apelul nimănui.

Apoi ţi-am arătat o scoică, una
în care ne-am înşurubat tiptil
şi am plecat în larg, vîslind cu luna,
să cerem caşaloţilor azil.

si

2. din volumul “Regele cu o harfă în mâini”, editura Curtea Veche, 2007
Regele cu o harfă în mâini
Lui Nichita Stănescu
Lui Leonid Dimov
Lui Nichita Danilov

Regele lumii a venit desculţ,
la ceasul înserării ivindu-se din mare
cînd noi stăteam şi contemplam pe ţărm
frumosul trup al zilei cum dispare.

Părea un şarpe mut şi plictisit
în mîini ţinea o harfă şi o carte
înainta spre noi îndeplinind un rit
izbăvitor de sete, aducător de moarte.

Licheni şi alge îi jucau în plete
fosforescente scoici îi atîrnau pe braţ
în jur plutea o mare, gelatinoasă sete
şi-n cerul gurii noastre creştea un crunt nesaţ.

Strălucitorul monstru avea aripi de sare
prin cearcănele-i roşii nu se zărea nimic,
înainta spre noi parc-ar fi vrut să zboare
dar cerul devenise mult prea mic.

Şi n-am plecat. Pe plajă, ţinîndu-ne de mîini
am aşteptat minunea să se-ntîmple,
Regele lumii scoase din gură două pîini
şi şapte peşti albaştri din iazul de sub tîmple.

Jos, lîngă templul mării am rupt şi am mîncat
lumina-pîine şi lumina-peşte
os nou simţind, schelet transfigurat
sub vechiul trup, sub piele cum ne creşte.

Licheni şi alge ne jucau în plete
fosforescente scoici ne atîrnau pe braţ,
în cerul gurii noastre nu mai era nici sete,
nici foame arzătoare, nici ruşinos nesaţ.

Păream un neam de şerpi fecund şi-ndrăgostit
în mîini ţineam o harfă, fiecare,
şi-naintam de parcă abia ne-am fi trezit
să ne spălăm de somn aripile in mare.

Daca nu as avea incotro si ar trebui sa ilustrez creatia poetica a domnului Cristian Bădiliţă cu o singura imagine, cred ca as alege-o pe cea de mai jos; o frumusete austera, naturala, necosmetizata, plina de prospetime si care degaja o forta si un optimism nebanuite la o prima lectura superficiala:

sita-zînelor

©2009~D.C. (Clic pe foto pentru a vedea imaginea la dimensiunea maxima)

This entry was posted on Thursday, April 1st, 2010 at 12:00 am and is filed under Pansamente culturale, Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

4 comments so far

Mica
 1 

Duminică, 14 februarie 2010, în Foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, a avut loc lansarea celui de-al doilea volum din Noul Testament, în traducerea, însoţită de un amplu Comentariu, a lui Cristian Bădiliţă. Volumul a apărut la editura Curtea Veche Publishing. Vorbitorii la eveniment au fost: Cristian Bădiliţă, Laurenţiu Constantin Erbiceanu (Preşedinte al Fundaţiei Culturale Erbiceanu) şi Francisca Băltăceanu. Actorul Victor Rebengiuc a lecturat trei fragmente proprii doar Evangheliei după Ioan. În preambulul lecturii marelui actor, Cristian Bădiliţă a citit, în greaca veche, primele cinci versete.

April 1st, 2010 at 12:30 am
 2 

Cred ca a fost o intalnire placuta, dar si deosebit de emotionanta pentru toti participantii: autor, “prezentatori” ai cartii si public deopotriva.

April 1st, 2010 at 11:09 pm
 3 

Multumesc mult, draga Dan, ca ne propui cateva fragmente ale lui Cristian Badilita, prieten drag, intelectual de mare talent, om cinstit, generos si pasionat, a carui opera merita fie cunoscuta de un public cat mai larg se poate. Multumesc mult.

April 1st, 2010 at 11:41 pm
 4 

Draga Giovanni,
nu ai de ce sa-mi multumesti mie prea mult; chiar imi place cum scrie dl. Bădiliţă si am decis sa scriu cateva randuri despre doua dintre poemele domniei sale.

April 3rd, 2010 at 11:06 pm