5
Apr

Ouăle roşii

   Posted by: Dan   in Patrimoniu

(Până către sfârşitul veacului al 14-lea când a ars mănăstirea Sf. Pafnutie, se găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulţi pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui Fékete Láioş, cu prilejul Paştelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conţinutul acelei cronice arse s-a păstrat însă prin tradiţie, din generaţie în generaţie, de către călugări, şi mai târziu a fost, după o viaţă-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm şi noi aci.)

În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte Fékete Láioş, care-mplinise în duminica floriilor şaptezeci şi cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soţia sa Virág, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânşii veneau nobilii curteni şi copiii de casă, care ţineau, unii coiful contelui, iar alţii coada rochiei contesei. Şi după ce au ascultat slujba, au purces să se grijească cu toţii. Pe când lua sfânta cuminecătură, cel dintâi, cruntul conte Fékete Láioş, iată că aude la spatele lui aceste cuvinte de-abia şoptite între contesa şi Dóboş Iánoş, cel mai de seamă cavaler al castelului.
— Aş fi fericit – zicea cavalerul – să-mi pot da tot sângele pentru a face o cât de mică plăcere nobilei mele stăpâne.
— Nu cred până nu văd! răspundea tânăra Virág.
Cruntul conte Fékete Láioş a muşcat în gingii linguriţa preotului şi a-nghiţit cu noduri sfânta grijanie. Apoi, după ce s-au grijit toţi de la mare pân’ la mic, s-au întors împreună în castel. Cum au intrat acolo, contele a strigat:
— Doboş Iánoş! Doboş Iánoş! te-ai spovedit?… te-ai grijit?
— Da, nobilul meu stăpân.
— Adevărat?
— Zic zău lui Dumnezeu! […Textul integral…]

This entry was posted on Monday, April 5th, 2010 at 12:00 am and is filed under Patrimoniu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

9 comments so far

Mica
 1 
April 5th, 2010 at 1:42 am
 2 
Or fi de lemn? 🙂
că atunci s-ar explica decesul subit al cruntului conte Fékete Láioş…
April 5th, 2010 at 1:50 am
Mica
 3 
Cred că de gaină. 🙂
April 5th, 2010 at 1:59 am
Mica
 4 
Uite, alte ouă “roşii”…de toate culorile…aduse de iepuraş: 😉

April 5th, 2010 at 2:02 am
 5 
Iepure ovipar?!
… / rabbit eggs / …
April 5th, 2010 at 2:08 am
 6 
April 5th, 2010 at 3:11 am
 7 
Sunt deosebite!
Cel mai mult îmi plac: Oul-far şi Oul-glob pământesc. 🙂
April 5th, 2010 at 2:16 pm
 8 
April 5th, 2010 at 6:34 pm
 9 
Mulţumesc pentru completare.

La Paşti, de George Topârceanu:

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frătioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne găteste de paradă.
– Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce rusine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru…
– Si eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

April 5th, 2010 at 8:30 pm