15
Apr

Le Chat Noir

   Posted by: Dan   in Versurile de joi

«Dacă o pisică neagră îţi taie calea, e clar: înseamnă că tocmai merge undeva.» ~ Groucho Marx

În fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în fiecare zi a săptămânii mă bucur atunci când: mă contraziceti, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămâna care urmează.

După cum v-am obişnuit în ultimele luni, propun câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. MÂŢA NEAGRĂ este generosul laitmotiv al zilei.

Le Chat NoirBietele jivine! Cu ce sunt ele de vină că un număr nedefinit de bestii bipede au hotărât unilateral, cândva prin Evul Mediu, să le asocieze cu vrăjitoria, cu diavolul şi, în general, cu ghinionul?! Ca întotdeauna, există şi o excepţie notabilă: cabaretul “Le Chat Noir”, Salon des Arts Incohérents, pe unde “îşi făceau veacul”: Paul Verlaine, Claude Debussy, Caran d’Ache, André Gill, Erik Satie, Marie Krysinska, Jane Avril, August Strindberg şi mulţi, mulţi alţii.

© 2010 D.C.
(Clic pe foto pentru imagine la dimensiunea maximă)

Pisica neagră, Pasărea Colibri

Cautand in aer prada,
O pisica trece strada
Si e neagra, vai de noi,
Chiar si veacul se opreste
Si privind-o, se gandeste
Cum s-o stearga inapoi!

Ca un om fara de minte,
Numai eu merg inainte.
Toti imi striga: esti nebun!?
Dar de ce imi este draga
Si iubesc pisica neagra,
Asta n-am cum sa le-o spun.

Nu te speria, iubito,
Chiar de spune lumea-ntreaga
C-ai avea pe inserate
Ochii de pisica neagra,
Daca tu provoci dezastre,
Doar dezastrul meu sa fii,
Taie-mi calea viata toata,
Si de zece ori pe zi.

Uite o pisica neagra,
Lumea inapoi alearga
Dand cu pietre dupa ea.
Cand o vad cum schiopateaza
Inima imi sangereaza
Si-i fac loc in viata mea.
Toti asteapta acum dezastrul
Si sa-mi cada-n cap albastrul cerului asa pe loc,
Ei nu pot sa inteleaga cum, de ce pisica neagra
Mie-mi poarta doar noroc.

Nu te speria, iubito,
Chiar de spune lumea-ntreaga
C-ai avea pe inserate
Ochii de pisica neagra,
Daca tu provoci dezastre,
Doar dezastrul meu sa fii,
Taie-mi calea viata toata,
Si de zece ori pe zi.

Cautand in aer prada,
O pisica trece strada
Si e neagra, vai de noi,
Chiar si veacul se opreste
Si privind-o, se gandeste
Cum s-o stearga inapoi!

Ca un om fara de minte,
Numai eu merg inainte.
Toti imi striga, esti nebun!?
Dar de ce imi este draga
Si iubesc pisica neagra,
Asta n-am cum sa le-o spun.

This entry was posted on Thursday, April 15th, 2010 at 00:00 and is filed under Versurile de joi. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

10 comments so far

Mica
 1 
April 15th, 2010 at 07:01
 2 
Multumesc pentru coloana sonora. 🙂

April 15th, 2010 at 08:51
 3 
April 15th, 2010 at 10:32
 4 
Nu-mi plac autoreferintele, dar aici s-a potrivit la fix!
April 15th, 2010 at 12:19
Mica
 5 
April 15th, 2010 at 21:26
Mica
 6 

SUPERSTITIE

de Marin Sorescu

Pisica mea se spala
Cu laba stanga,
Iar o sa avem un razboi.

Fiindca, am observat,
De cate ori se spala
Cu laba stanga,
Creste considerabil incordarea
Internationala.

Cum vede ea
Cele cinci continente?
S-a mutat cumva¬
In pupilele sale
Pitia, cea care stie sa-ti spuna dinainte
Toata istoria
Fara punctuatie?

Imi vine sa plang
Cand ma gandesc ca eu
Si cerul cu suflete pe care mi l-am legat
In spate
Depind, in ultima instanta,
De toanele unei pisici!

Fugi de prinde soareci,
Nu mai dezlantui
Razboaie mondiale,
Fire-ai a dracului
De putoare!

April 15th, 2010 at 22:36
Mica
 7 
El Gato Negro, de Luz Méndez De La Vega

Ónix y jade.
Lagunas verdes
que fosforecen
en la sombra
del ébano arqueado.
Reposo de terciopelo.
Garra afilada
bajo la nocturna seda.
Elástico resorte
presto para el salto,
desde el perezoso desmayo
de la siesta ronroneante.

Igual que el gato
enroscado
en el sofá de raso
de la alcoba;
en silencio,
ovillado
sobre el tibio cojín
de mi carne,
inesperadamente,
ágil brinca
el deseo,
cuando más dormido parece.

April 15th, 2010 at 22:46
Mica
 8 

Le petit chat

C’est un petit chat noir, effronté comme un page.
Je le laisse jouer sur ma table, souvent.
Quelquefois il s’assied sans faire de tapage;
On dirait un joli presse-papier vivant.

Rien de lui, pas un poil de sa toison ne bouge.
Longtemps, il reste là, noir sur un feuillet blanc,
A ces matous, tirant leur langue de drap rouge,
Qu’on fait pour essuyer les plumes, ressemblant.

Quand il s’amuse, il est extrêmement comique,
Pataud et gracieux, tel un ourson drôlet.
Souvent je m’accroupis pour suivre sa mimique
Quand on met devant lui la soucoupe de lait.

Tout d’abord de son nez délicat il le flaire,
Le frôle; puis, à coups de langue très petits,
Il le lampe; et dès lors il est à son affaire;
Et l’on entend, pendant qu’il boit, un clapotis.

Il boit, bougeant la queue et sans faire une pause,
Et ne relève enfin son joli museau plat
Que lorsqu’il a passé sa langue rêche et rose
Partout, bien proprement débarbouillé le plat.

Alors, il se pourlèche un moment les moustaches,
Avec l’air étonné d’avoir déjà fini;
Et, comme il s’aperçoit qu’il s’est fait quelques taches,
Il relustre avec soin son pelage terni.

Ses yeux jaunes et bleus sont comme deux agates;
Il les ferme à-demi, parfois, en reniflant,
Se renverse, ayant pris son museau dans ses pattes,
Avec des airs de tigre étendu sur le flanc.

Mais le voilà qui sort de cette nonchalance,
Et, faisant le gros dos, il a l’air d’un manchon;
Alors pour l’intriguer un peu, je lui balance,
Au bout d’une ficelle invisible un bouchon.

Il fuit en galopant et la mine effrayée,
Puis revient au bouchon, le regarde, et d’abord
Tient suspendue en l’air sa patte repliée,
Puis l’abat, et saisit le bouchon et le mord.

Je tire la ficelle, alors, sans qu’il le voie;
Et le bouchon s’éloigne, et le chat noir le suit,
Faisant des ronds avec sa patte qu’il envoie,
Puis saute de côté, puis revient, puis refuit.

Mais dès que je lui dis: “Il faut que je travaille;
Venez vous asseoir là, sans faire le méchant!”
Il s’assied … Et j’entends, pendant que j’écrivaille,
Le petit bruit mouillé qu’il fait en se léchant.

Edmond Rostand

April 15th, 2010 at 23:05
Mica
 9 
April 15th, 2010 at 23:17
 10 
O imagine excelenta, realizata de Ellen von Unwerth, artist fotograf contemporan (Germania):
http://www.polyvore.com/cgi/img-thing?.out=jpg&size=l&tid=335965
April 16th, 2010 at 00:11