«În marţea aceea din iunie când a fost asasinat, arhitectul Lamberto Garrone se uitase de mai multe ori la ceas.» ~ Fruttero&Lucentini

Nu pot să pun capăt “serialului-fluviu-total” dedicat FEMEII, această bijuterie atât de dragă nouă, tuturor, fără o încheiere pe măsură. Mai ales după acel foarte scurt prolog în care v-am povestit despre un holtei tomnatic, pe care îl chema Djumbe sau Bongo, nu-mi amintesc exact, care a reuşit în cinci ani de studiu intens să înveţe doar două cuvinte în limba română: Elele, femeilelele! — şi acelea pronunţate cu un puternic accent swahili, urmat de opt episoade şic, vă invit astăzi să citiţi şi să comentaţi Epilogul:

Elele femeilelele (Epilog)Spuneţi drept, de când n-aţi mai citit un roman poliţist? Şi încă unul bun! Eu recunosc deschis că de foarte multă vreme. Până mai deunăzi când mi-a căzut sub ochi “Femeia de duminică”, a celebrului cuplu de scriitori italieni Carlo Fruttero şi Franco Lucentini. Nu am de gând să povestesc nimic despre subiect; din cel puţin două motive: 1) nu sunt de acord cu autorii de recenzii (şi nu le-am citit niciodată) care prezintă, oricât de succint, intriga dintr-o naraţiune poliţistă, privându-ne astfel de satisfacţia propriei decelări a succesiunii faptelor şi 2) pentru simplul motiv că (la ora redactării prezentului material) de-abia am citit primele 20 de pagini, deci nu prea am ce să povestesc. Doar atât: acţiunea se petrece în Torino anilor ‘970, cartea a apărut în 1972 şi aproape imediat a fost tradusă în engleză, The Sunday Woman. De ce am ales tocmai această lectură pentru epilogul “serialului-fluviu-total”? Nu ştiu exact sau las motivul să plutească în mister, precum algoritmul labirintic în care se desfăşoară ancheta în cazul crimei din poveste. Ori, motivul să fi fost inspirat din chiar prima propoziţie din carte: “În marţea aceea din iunie când a fost asasinat, arhitectul (…)”? Azi e marţi, ziua cea dintâi din iunie…

This entry was posted on Tuesday, June 1st, 2010 at 12:00 am and is filed under Cartea de lânga noi, Elele femeilelele. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

7 comments so far

Mica
 1 
June 1st, 2010 at 1:25 am
 2 
Ah, ce mă enervez. Acum, pe loc!
Cum îşi propune omul să păstreze un mister nedivulgat,
cum vin documentariştii şi trântesc secretul de pământ de-i sar toţi fulgii…
Am glumit. Mulţumesc pentru completare!
June 1st, 2010 at 1:36 am
 3 

Un lucru nu pricep, din film: daca era atat de cald incat madama aia avea nevoie de ventilator portabil iar Mastroiani isi stergea transpiratia cu batista, de ce aveau toti sapte mii de cojoace pe ei?!

June 1st, 2010 at 11:02 am
 4 
Cred că o explicaţie plauzibilă poate fi găsită în acest fragment din carte:

“Tricoul lui Bauchiero, în carouri verzi şi maro închis, fusese, fără îndoială, înainte ca manşetele să i se uzeze, un tricou cu mâneci lungi.”

Deci: probabil că aveau tricouri uzate!
June 1st, 2010 at 11:03 am
Solomon
 5 

Ce este femeia?
(de-aude mama, mă despică)
Femeia-i ca o jucărie
De umbli mult la ea, se strică.

June 1st, 2010 at 10:13 pm
 6 
Epigrame…epigrame…
Mulţumesc pentru Păstorel Teodoreanu.
I-auzi alta (de Virgiliu Şchiopescu):

Când mă beştelea muierea,
Resemnat, am tot tăcut.
Şi când terminam tăcerea,
Iar tăceam, de la-nceput!

June 1st, 2010 at 10:14 pm
 7 
June 3rd, 2010 at 2:55 am