«Să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi.» ~ Nicolae Iorga
În fiecare zi de joi vă spun că nu există poezie bună şi poezie proastă; doar că unele versuri rezonează în mai multe minţi/suflete, altele în mai puţine. În schimb, în fiecare zi a săptămânii mă bucur atunci când: mă contraziceţi, mă completaţi ori, pur şi simplu, propuneţi Versurile de joi pentru săptămâna care urmează.
După cum v-am obişnuit în ultimele luni, propun câte un subiect şi vă invit să adăugaţi alegerii mele şi alte versuri, pe aceeaşi temă. ÎNŢELEPCIUNEA este jinduitul laitmotiv al zilei.
Ştiam că Profesorul Iorga a scris mult, dar totdeauna sunt surprins de adevărata dimensiune a condeiului său: 1003 volume, 12755 articole şi 4963 recenzii!
de Nicolae Iorga
I.
Să te fereşti de omul bun
El ştie toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.
Şi, cum nu spune niciodată
Ce suferinţă i-a fost dată
Şi nu se plânge în zadar
De tot ce-i poţi da mai amar,
El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Şi peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.
Şi, neînştiinţat, te duci,
Mânat tu însuţi de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân şi’n fundul fundului.
II
Norocul tău de omul reu:
El e trimes de Dumnezeu
Pentru a te înştiinţa
De tot ce-i greu în calea ta.
Pericolul el ţi-l măreşte,
Greşeala tot mai mult o creşte:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.
Şi suferinţa ce ţi-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să ştii mai bine
Ce-ţi este gata pentru tine.
O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poţi să mori!
Alfabetul înţelepciunii
de Syrus Publilius
Avarus ipse miseriae causa est suae.
Beneficium accipere libertatem est vendere.
Cuivis dolori remedium est patientia.
Dollor animi gravior est quam corporis dolor.
Etiam copillus unus habet umbram suam.
Famam curant multi, pauci conscientiam.
Gravissimum est imperium consuetudinis.
Humilis nec alte cadere, nec graviter potest.
Ibi semper est victoria, ubi concordia est.
Levis est fortuna: cito reposcit quod dedit.
Miserrimum est arbitrio alterius vivere.
Nemo timendo ad summum pervenit locum.
Occasio aegre offertur, facile amittitur.
Probo bona fama maxima est hereditas.
Quam est felix vita, quae sine odiis transit!
Rarum esse oportet quod diu carum velis.
Spina etiam grata est, ex qua spectatur rosa.
Timidus vocat se cautum, avarus parcum.
Ubi nocens absolvitur, iudex, damnatur.
Vincere est honestum, pulchrum ignoscere.
Zephyro secundo, facile cursum tenebis.
Alfabetul înţelepciunii
Adună la tinereţe ca să ai la bătrâneţe.
Binele învinge răul.
Cine are carte are parte.
Dacă prietenul tău este miere, nu umbla să-l mănânci tot.
E mai bine să întrebi de două ori decât să greşeşti o dată.
Făgăduiala dată este datorie curată.
Graba strică treaba.
Hainele nu-l face pe om mai de treabă.
Iubirea învinge totul.
Întâi capul să gândească, apoi gura să vorbească.
Judecă-te-ntâi pe tine, apoi judecă pe alţii.
La tot răul este şi un bine.
Minciuna are picioare scurte.
Nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură.
Omul sfinţeşte locul, nu locul pe om.
Prietenul la nevoie se cunoaşte.
Rău faci, rău vei găsi.
S-asculţi învăţătura tatălui tău şi nu uita poveţele mamei tale.
Şcoala face omul, om şi altoiul pomul, pom.
Timpul este dascălul cel mai bun fiindcă el ne învaţă toate.
Ţine frâu gurii tale la mânie.
Unde dragoste nu e, nimic nu e.
Vorba dulce, mult aduce.
Horaţiu ne povăţuieşte să îmbinăm prostia cu înţelepciunea, dar prostia să fie de scurtă durată.
E mare înţelepciune să ştii să faci pe prostul la timpul potrivit. – Erasmus din Rotterdam.
Orice deştept poate fi primul, dar pentru a fi al doilea, trebuie să fii neobişnuit de înţelept.
Nu fiţi atât de lipsiţi de înţelepciune să socotiţi particularităţile drept lucruri principale, dar nu fiţi nici atât de laşi ca să le treceţi sub tăcere. – C.H. Spurgeon
Învăţat este acela care ştie să recunoască ceea ce nu ştie şi care nu vorbeşte decât despre ceea ce ştie. – C.l. Bernard
Inteligenţa este capacitatea cu ajutorul căreia vom înţelege, până la urmă, că totul este de neînţeles. – Maurice Maeterlinck
Îndoiala este începutul înţelepciunii – Aristotel
Înţelepciunea bătrânilor, o mare eroare. Ei nu devin mai înţelepţi, ci mai prudenţi. – Ernest Hemingway
E absurd să fii înţelept cu proştii şi prost cu cei înţelepţi; trebuie să vorbeşti cu fiecare pe limba lui. – Niccolò Machiavelli
A little nonsense now and then
Is relished by the wisest man. – Anonymous
Înţelepciunea ne vine când nu mai avem ce face cu ea. – Autor anonim
Nu te pune cu prostu’, că are mintea odihnită.
Nu te coborî la nivelul unui prost, că te bate cu experienţa! 😀
Scuze, s-a şters din greşeală o parte din frază, aşa că reiau (şi modific):
“Nu te certa cu un prost, că te coboară la nivelul lui şi te bate cu experienţa!”
Testament
de Tudor Arghezi
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă,
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acuma întâia oară,
Sapa-n condei şi brazda-n călimară,
Bătrânii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni,
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.
Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi cu preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Şi izbăveşte-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din pădure
Şi dând în vârf ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova făurită
Împerechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte,
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.