28
Jul

Păsări strivite între alb şi negru

   Posted by: Dan   in Carti sub lupa

« (…) aţi uitat ce v-a zis profu’ de română despre originea numelor. Quintus, Sextil, Septimiu, Octavian… al cincilea, al şaselea, al şaptelea, al optulea… Tavi-i al optulea. » ~ Melania Bancea, în “Al Optulea”

Al Optulea, de Melania BanceaTrebuie neapărat să încep cu un compliment: excelent efectul găsit şi exploatat cu ingeniozitate în titlul cărţii! Felicitări pentru binevenita lecţie de latină, condusă cu măiestrie spre un iscusit joc de cuvinte: prenumele Octavian (Octavius) – din aceeaşi clasă cu nu mai puţin celebrele Quintus, Sextus, Septimus, Nonus şi Decimus – derivat din rădăcina octavus (al optulea!) apare cu consecvenţă mai mult în imaginaţia şi amintirile naratoarei, decât în realitate. Ai mereu sentimentul inexplicabil că ubicuul Tav este un personaj real, prezent, dar impalpabil.

Aceeaşi apreciere de ***** (dintr-un maxim de 5) pentru verosimilitate! Întreaga naraţiune este 100% plauzibilă, un crâmpei credibil din viaţa unor oameni perfect normali. Cronologic vorbind, “Al Optulea” a apărut la un an după “Iubire cu înlocuitori”. Acum, la cald, imediat după terminarea lecturii, senzaţia mea este că asist la un al doilea debut (!) că ordinea firească a celor două poveşti ar fi taman invers, deşi este evident că protagonistele sunt personaje distincte. Îmi revine obsesiv în minte o anecdotă despre un tenor celebru şi răspunsul lui la întrebarea “Când aţi cântat pentru prima dată?” – Prima dată nu am cântat pentru că eram răguşit, am cântat direct a doua oară… Pentru mine, cea de-a doua carte este prima şi viceversa. Poate şi pentru faptul că ambele au fost concepute/scrise aproximativ concomitent; sunt ca două pâini provenind din acelaşi aluat: nu sunt identice, dar au acelaşi gust şi numai pura întâmplare a făcut ca una din ele să fie introdusă în cuptor înaintea celeilalte; la fel de bine putea să fie şi invers.

«Dar păsările, când se duc, un’ se duc?»
Mi se pare a fi una dintre cele două propoziţii cheie din roman. De fapt, oamenii sunt păsări (!) pare că citim printre rânduri: naratoarea însăşi retrăieşte intens propria metamorfozare din răţuşca cea urâtă într-o lebădă graţioasă şi mult invidiată de suratele-i mai puţin norocoase; masculii (pretins) feroci se umflă în pene pe lângă păsăruici (pretins) sfioase. Mda, se pare că – într-adevăr – unii oameni chiar sunt păsări! Am fost avertizat, înainte de a începe să citesc cartea, că textul conţine mai multe scene erotice. Fără să fiu neapărat pudibond, dar nici abuziv de necuviincios, mie personal nu mi s-a părut că respectivele descrieri ar fi excesiv de fierbinţi, ori că ar putea leza cititorul neavizat, depăşind în vreun fel limitele unei normalităţi curente. Faptul că se insistă pe diferenţa dintre a face dragoste şi a face sex mi se pare chiar binevenit şi totodată salutar.

«eram sfâşiată între două culori: alb şi negru. Nu descoperisem încă griul. Compromisul albului cu negrul.»
Patru cuvinte de aur alcătuiesc cea de-a doua propoziţie cheie. Nefericirea celui obligat să aleagă, mai ales atunci când este conştient că, indiferent de opţiune, rezultatul este oricum dezastruos. Compromisul albului cu negrul. Să fie griul soluţia salvatoare? Nu cred că vom afla vreodată.

În concluzie, din nou impresia generală este una extrem de favorabilă. Nu este intenţia mea aceea de a inventa noi termeni de teorie literară, dar cred că deosebirea esenţială dintre o scriitură încadrată fără niciun echivoc în curentul realist şi cea de faţă – căreia i-am atribuit ad-hoc însuşirea de verosimilitate – este aceea că dacă în primul caz reflectarea realităţii se face exclusiv prin componentele ei esenţiale şi obiective, la cea de-a doua luăm în considerare şi aspectele secundare, subiective, spirituale, de conştiinţă etc. La fel ca în viaţa reală.

This entry was posted on Wednesday, July 28th, 2010 at 12:00 am and is filed under Carti sub lupa. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

3 comments so far

 1 

Mulţumesc, din nou, pentru recenzie.
Mă bucur că nu te-am dezamăgit, fiincă aveam emoţii legate de “scenele acelea” 🙂

July 28th, 2010 at 9:49 am
 2 

Plăcerea a fost de partea mea şi când am citit, dar şi când am scris despre carte.
“Scenele acelea” sunt chiar bine aduse din condei, au toate ingredientele perfect dozate, nu le lipseşte nimic. 🙂

July 28th, 2010 at 9:50 am
 3 

Saru-mana, Sir! 🙂

July 29th, 2010 at 9:48 am