Programat:
«… ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!» ~ Geneza 1:26

Continui să mă întreb cum ar fi arătat planeta dacă EL s-ar fi odihnit începând cu ziua a 5-a, adică înainte de a apuca să-l facă şi pe acela “după chipul şi asemănarea Sa”.
Ar fi fost mai bine? Nu ştiu.
Dar, cu siguranţă, mai rău nu putea să fie.
(D.C.)
“Musca de unt (2)” ©2010~D.C.
(Click pe foto pentru imagine mărită.)
Fluturi identici cu ăștia m-au invadat la țară. Trebuie să-i dau cu forța la o parte ca să pot culege merele de pe jos, pentru palincă. Bag sama că dacă n-apărea omul pe pământ, ar fi umblat toată ziua beți bieții fluturași. Ce noroc că-i ferim de așa tentație. 😀
Comentariul îmi aduce în memorie o poveste cât se poate de adevărată:
În Birmingham trăieşte şi scrie (bine!) Dr. Max Malik, autor al unei cărţi interzise (!) în Europa sec. XXI. Motivul invocat este acela că nu se doreşte o reeditare şi o escaladare a conflictelor asemănătoare cu cele cauzate de “Versetele satanice” ale lui Salman Rushdie.
Nici măcar eu nu am citit-o – evident, nefiind încă tipărită 😀 -, dar mi se pare interesant însuşi “romanul” vieţii autorului: elev eminent în Birmingham, absolvent de medicină – magna cum laude – al unei universităţi scoţiene, a refuzat o ofertă (de nerefuzat!) de a lucra pentru Stanford Medical School în California, preferând să devină un medic de succes în ţara natală. Se impune să menţionăm aici şi fabuloasa cultură generală dobândită în urma studiului, dar şi a nenumăratelor sale călătorii în Europa şi în Orientul Îndepărtat.
În vara anului 2004 s-a îmbolnăvit de septicemie şi a fost la un pas de moarte; după două săptămâni de comă profundă şi-a revenit miraculos şi a hotărât brusc să renunţe la medicină pentru a se dedica scrisului. “The Butterfly Hunter” (Vânătorul de fluturi) este titlul cărţii cu pricina, iar autorul susţine că ideea de bază i-a venit în acea perioadă de reprimare a funcţiilor sistemului nervos central, când a avut numeroase vise şi halucinaţii relevante.