The Rain in Spain

«Felul meu de a glumi este să spun adevărul. Aceasta este cea mai nostimă glumă din lume.» ~ George Bernard Shaw

În sfârşit, puţină normalitate! Călătoria de marţi are loc chiar marţi (!): imaginaţi-vă că Istoria Literaturii Universale este doar o hartă uriaşă, desfăşurată pe “peretele” Zia®ului de la 5. Misiunea mea de călăuză se va reduce la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă agreabila plăcere şi deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de o completa cu alte “obiective” din regiunea/ ţara vizitată. Etapele anterioare: Elveţia şi Canada.

După un zbor, sper eu că nu foarte obositor, din Canada înapoi spre Europa, vă propun un popas mai lung în Irlanda. De ce am ales să rămânem două săptămâni aici? Nu numai pentru că este una dintre acele ţări-insulă la care visez dintotdeauna, nu (neapărat) pentru climă, tradiţii sau celebra tocană irlandeză; dar (şi) pentru că este locul în care s-au născut câţiva dintre clasicii literaturii universale, dintre aceia fără de care faţa planetei ar fi fost cu siguranţă alta… Acum ne oprim în capitală, îl vizităm pe George Bernard, iar marţea viitoare ne mutăm câteva mile spre nord, la Clontarf, astăzi suburbie a Dublinului, unde ne aşteaptă amicul Bram.

G.B. Shaw. Mi-ar fi plăcut să scriu pe larg despre piese mai puţin celebre sau chiar necunoscute în afara Irlandei, despre “Casele văduvilor”, “Vânătorul de fuste” sau “Candida”. Dar nu, voi merge pe calea cea mai bătătorită şi vă reamintesc de nemuritorul “Pygmalion: A Romance in Five Acts”. Trei personaje grele: profesorul Henry Higgins, florăreasa Eliza Doolittle şi colonelul George Pickering, duc în spate mitul sculptorului cipriot îndrăgostit lulea de propria-i operă, o statuie din fildeş care o întruchipează pe ideala Galatea. Fără nicio îndoială, My Fair Lady – musicalul din 1956, apoi filmul (1964), au contribuit enorm la succesul piesei.