N. RED.: « A treia cronică semnată de cititori; colaboratoarea deja permanentă a Zia®ului de la 5 – v. mai sus, imediat sub titlu, pe manşetă: “Scris de: …” –, dar şi a rubricii: “Voilà de vezi”, s-a specializat în acest tip de articole. Se pare că atunci când cronicarul este – la rândul său – şi scriitor, rezultatul devine surprinzător de bun! »

Aţi citit “Rămăşiţele zilei”? Dar filmul, l-aţi văzut? Cu un Anthony Hopkins de zile mari, ca de obicei, şi o Emma Thompson care te face să uiţi cât e de antipatică în viaţa de zi cu zi. Atunci s-ar putea să vă placă şi culegerea de nuvele a lui Kazuo Ishiguro intitulată: Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg. Că e vorba despre muzică în fiecare dintre ele (scriitorul fiind şi chitarist în realitate), nu e nicio îndoială atâta timp cât eroii lor sunt aproape toţi instrumentişti. Nu dintre cei ce strălucesc pe marile scene, ci meseriaşi cinstiţi, care-şi câştigă traiul ciupind corzile chitarei şi/sau violoncelului sau suflând în saxofon. Dar amurg? Oare de ce? Să vedem!

În Un baladist de altă dată, e vorba de un cuplu de vârstă mijlocie care hotărăşte să se despartă, în ciuda faptului că eroii încă se iubesc. El: cântăreţ aflat pe panta descendentă a succesului, pe care speră s-o urce din nou apelând la un artificiu folosit de alţii din ”şoubiz”, adică schimbarea soţiei cu una mai tânără şi mai ochioasă. Ea: o campioană a supravieţuirii la Hollywood, unde unele tinere sunt educate în unicul scop de a-şi găsi un soţ celebru şi bogat. Ca semn final de iubire, viitorul fost soţ îi dedică o serenadă, la Veneţia, ajutat de un chitarist polonez care cântă cu diverse formaţii, în cafenelele din Piaţa San Marco.

A doua: Fie ploaie, fie soare. Ei, pe asta o las pentru la sfârşit, că tare mi-a mai plăcut! Continuare »