«Literatura este o investiţie de geniu care plăteşte dividende în toate vremurile ulterioare.» ~ John Burroughs
SPLEEN, (1930)
Sunt obosit, deşi nu vin din luptă,
Şi-s trist, o, trist, deşi fără motiv,
Culoarea idealei zări e suptă,
Iar soarele mai greu şi mai masiv.
Cu vinuri pătimaşe în pahar,
Cu opiu şi cu flori de lupanar,
Cerc să-mi îmbăt urâtul în zadar.
Nici tu, nici tu, frumoasa mea signoră,
Frumoasa mea – ceasornic rococo
Al cărui mecanism din oră-n oră
Îmi cântă-acelaşi vechi do, mi, sol, do…
Nici tu, nici tu, frumoasa mea signoră!
Nimica sfânt. Nimica bun. Nici o cadenţă.
Doar lenevii solare, şi atât,
Plus o grozav de lungă decadenţă
Şi-un ştreang – cu care nu te strângi de gât.
[…Citiţi şi alte poezii din volumul “Quasi” de Dumitru Iacobescu…]
„Nimica sfânt. Nimica bun. Nici o cadenţă.
Doar lenevii solare, şi atât…”
De plouă iar, cu consecvenţă,
Voi spune zilei, simplu, „zât!”
Scrise Călin, cu elocvenţă,
Doar oarecum posomorât.