«Istoria este un poem ciclic, scris de către timp, despre memoriile Omului.» ~ Percy Bysshe Shelley
Cu siguranţă o parte din cititori, văzând că invitatul este istoric şi arheolog şi l-au imaginat ca fiind un individ trecut de prima şi chiar de a doua juneţe, cu multe dioptrii, tipul “şoarece de bibliotecă” cu care nu poţi discuta altceva decât despre mumii, scrierea cuneiformă, artifacte şi – în cel mai bun caz – despre sciţii agatârşi. Evident, dialogul purtat exclusiv în sanscrita veche.
Am să-i dezamăgesc pe cei care se aşteptau la aşa ceva. După cum se vede şi în imagine, avem de-a face cu un tânăr de aproape doi metri, foarte bine ancorat în realităţile secolului XXI, dublat de un visător îndrăgostit până peste vârfurile urechilor. Sentimentul răzbate cu vigoare din orice propoziţie ori vers consemnate aproape zilnic în blogul personal!
Cristian Dima, 27 de ani, licenţiat al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în prezent doctorand (anul 3) în istorie antică cu tema “Cetatea dacică” la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, conducător ştiinţific: prof.univ.dr. Ioan Glodariu.
Impresionantă carte de vizită!
* Călător în lumea viselor frumoase, titlul interviului, este şi primul vers din poemul “Călător” al lui Cristian Dima:
Toiagul mi-am pierdut şi-am rătăcit…
Ca de obicei, am formulat puţine întrebări, neconvenţionale şi (aparent) haotice. Singurul scop urmărit este acela de a vă invita pe dvs., cititorii, să continuaţi interviul prin intermediul secţiunii de comentarii, să aflaţi tot ceea ce v-ar putea interesa despre pasiunile, persoana şi personalitatea tânărului Cristian.
1. Ardelean 300%: născut în Topliţa (jud. Harghita), domiciliat în Alba-Iulia şi locuitor al municipiului Cluj-Napoca. E un avantaj sau dimpotrivă să fii transilvănean?
Cristian Dima: Nu ştiu dacă este un avantaj, dar în mod sigur nu este un dezavantaj. Evoluţia Transilvaniei a avut un alt curs decât cea a Moldovei sau a Ţării Româneşti, iar aportul ungurilor şi mai ales al austriecilor nu poate fi trecut cu vederea, în ciuda oricăror perspective naţionaliste. Trebuie apreciat ce e bun şi judecată în mod corect influenţa istoriei în mentalitatea oamenilor. Sunt ardelean şi sunt mândru de asta. Sunt născut în zona secuimii şi am prieteni atât secui cât şi unguri. Totodată şi saşi.
2. Cum şi când ai ales Istoria? Ori ea te-a ales pe tine?
C.D.: În alegerea istoriei, un rol important l-au avut profesorii mei. În primul rând domnul Hirişcău, în şcoala generală din Topliţa, care a sădit cu o măiestrie de invidiat sămânţa numită „Istorie“. Pasiunea a încolţit însă mai târziu, la liceu în Alba Iulia, alături de Daniela Cetean, o femeie excepţională de la care am învăţat multe, nu doar istorie. Îmi scria odată, în albumul de absolvire: „Elevul Dima dintr-a şaptea. Aşa te alintam eu la orele de istorie. Sper că ai învăţat ceva şi de la omul Daniela Cetean şi nu doar de la profesorul Daniela Cetean.“ Şi am învăţat. Chiar dacă am fost îndrumat spre alte profile, până la urmă am ajuns să fiu student la Alba Iulia, la secţia de arheologie.
3. Eu nu am auzit de vreun alt istoric care să cânte la chitară sau să scrie poezii romantice. Mai există şi alţii?
C.D.: Istoria este un domeniu umanist prin excelenţă, ori nu poţi să faci aşa ceva dacă nu simţi ca atare. Cunosc arheologi care scriu versuri, dar poate nu au avut încă curajul de a le publica. În ceea ce priveşte chitara, pe un şantier arheologic ar trebui să fie nelipsită. Seara, în faţa focului, lângă o pălincă merge şi o cântare.
4. Undeva nu foarte departe de staţiunea balneară Geoagiu-Băi se află un şantier arheologic unde se dezveleşte, încet-încet, o cetate dacică… Ştiu că faci parte din echipa de cercetători; ce speraţi să scoateţi la lumină şi care ar fi cea mai mare descoperire pentru tine ca istoric?
C.D.: Şantierul arheologic de la Ardeu (com. Balşa, jud. Hunedoara) este un sit foarte important. Sunt legat de aceste locuri deoarece acolo, în 2003, am avut plăcerea de a mă întâlni cu arheologia. E primul meu şantier, prima mea experienţă, iar prima dragoste nu se uită niciodată.
În primul rând, la Ardeu vrem să înţelegem cum se desfăşura viaţa acolo, cine erau locuitorii şi cu ce se ocupau. Arheologia are menirea de a reîntregi un moment anume din istoria omenirii. E, dacă vrei, ca un puzzle. Până acum am descoperit două locuinţe şi un atelier în care se confecţionau piese din bronz şi fier, dar şi din os sau corn. Era un artizan şi lucra pentru nobil şi pentru apropiaţii lui. Următoarea ţintă pe care o avem la Ardeu este cercetarea turnului locuinţă, care se află pe înălţimea maximă a cetăţii. Acolo locuiau nobilul şi familia acestuia. În viitor, când cercetarea complexelor de pe cetăţuie se va finaliza sau în paralel cu aceasta, ne propunem să ne ocupăm şi de restaurare. Pentru mine, cea mai mare descoperire nu e reprezentată prin obiectele de inventar. Chiar şi o casă obişnuită – care nu are piese excepţionale, ci doar de ceramică – este o descoperire importantă. Personal m-aş bucura foarte mult dacă publicul larg, nu numai specialiştii, ar cunoaşte cât mai multe detalii despre această cetăţuie!
5. Herodot sau Tucidide? (Adică e bine să pornim de la un trecut mitologic, incert, sau trebuie să ne bazăm exclusiv pe izvoare palpabile şi pe experienţa proprie?)
C.D.: Am învăţat în facultate şi mai apoi la masterat că lucrurile trebuie privite cu un anumit simţ critic. Desigur, istoriografia antică are o foarte mare importanţă, dar cu toate acestea, autorii de atunci, la fel ca cei de astăzi de altfel, au fost subiectivi. Sunt celebre cazurile în care scrisul istoric vechi a fost doar un „instrumentum regni” plin de neadevăruri, mai multe sau mai puţine. Farmecul arheologiei este că poţi corela un izvor literar antic cu ceea ce găseşti în săpătură. Doar aşa poţi face cu adevărat istorie.
6. Eşti autor de proză şi de poezie. Literatura te ajută în meserie sau viceversa (pentru că eşti istoric îţi este mai uşor să scrii)?
C.D.: Mai degrabă faptul că m-am format profesional ca istoric mă ajută să scriu. Totuşi, faptul că scriu literatură cred că mă ajută în dezvoltarea unui stil personal, care, probabil, îmi va fi de folos în viitor, la scrierea unor articole de specialitate sau la cele dedicate publicului larg. Am chiar pe blog o secţiune unde scriu despre cetăţuia de la Ardeu. În plus, am în vedere realizarea unui nou text care să vorbească despre o poveste de dragoste petrecută în antichitate.
7. “Drum spre devenire” şi “Grădina labirint” două texte la care lucrezi în paralel; intenţionezi să le publici cândva?
C.D.: Este un vis al meu, care s-a născut înaintea blogului, acela legat de publicarea unei cărţi. Desigur, mă refer la “Drum spre devenire” pentru că “Grădina Labirint” a căpătat viaţă chiar pe blog. De visat era simplu, mai greu însă cu scrisul până când am început acest proiect, ambiţionat de unul dintre prietenii mei de suflet, Teo Negură, care mă şi susţine în continuare. Sper să reuşesc să le public pe amândouă, este o dorinţă vie şi un vis spre care alerg.
8. Citeşti mult?
C.D.: Nu suficient de mult pe cât mi-aş dori. Timpul liber şi drumurile spre casă, la părinţi, le ocup cu lectura, dar este atât de puţin!
9. În cazul tău este dificil de trasat o linie de demarcaţie între meserie şi pasiune; cum reuşeşti să le “împaci” pe toate?
C.D.: În momentul de faţă nu am cum să trasez o linie de demarcaţie. Lucrez ca arheolog într-o instituţie muzeală, iar arheologia este pasiunea mea. Dacă nu aş mai lucra în arheologie atunci ar fi foarte greu să îmi împac meseria cu pasiunea şi, la cum evoluează lucrurile, e foarte probabil să se şi întâmple aşa ceva. Cu siguranţă voi găsi o cale prin care să fiu mulţumit.
10. Dacă mâine ţi s-ar oferi posibilitatea să alegi un şantier arheologic din următoarele: Troia (Anatolia), Valea regilor (Egipt), Latium (Lazio, Roma), Chang Jiang (China) sau Urubamba (în regiunea Machu Picchu), care ar fi acesta?
C.D.: Din ecuaţia asta voi elimina cu lejeritate Egiptul, China sau Machu Picchu, nu că ar fi neinteresante pentru mine, ci doar pentru că nici unul din aceste situri nu m-ar ajuta în activitatea prezentă. Aşa că mai degrabă aş merge la Troia, pentru că e zona din care vin cele mai multe elemente ce au influenţat civilizaţia din arcul intracarpatic. Desigur că şi Latium mi-ar surâde, deoarece domeniul meu de cercetare este axat pe această perioadă, a antichităţii clasice dacice şi romane. Dacă ar fi să adaug în lista ta alte situri aş pune LaTène, Xanten sau Carnuntum.
———————————-
* Aşa cum se obişnuieşte în interviurile din Zia®ul de la 5, îţi las ultimul cuvânt:
C.D.: Sper să nu fie chiar ultimul cuvânt al meu în cadrul acestui interviu. Îţi mulţumesc nespus de mult, Dan, pentru iniţiativa ta. Citesc Zia®ul de la 5 pe nerăsuflate, aşa cum ziceam de pisicile acelea şi îmi place ce găsesc aici. Atât proza arhiscurtă, poemele de joi sau plimbările culturale şi istorice prin timp şi spaţiu. O adevărată oază de informaţii şi linişte. Aştept întrebările celor care vor citi acest interviu şi trebuie să îi rog să fie blânzi cu mine. Mulţumesc.
Cum fac de obicei, îmi rezerv primul comentariu:
– îi mulţumesc încă o dată lui Cristian Dima pentru bucuria vădită cu care a acceptat să răspundă unui interviu mai puţin convenţional, dar şi pentru răbdarea de care a dat dovadă în ultimele cinci zile;
– mă aştept să continuaţi seria de întrebări şi să “rotunjiţi” imaginea abia creionată mai sus;
– interviul este astfel setat încât să rămână pe prima poziţie până vineri la ora 23.59; aşa aveţi timp suficient să întrebaţi, să comentaţi, să reveniţi ori să vă clarificaţi orice nelămurire;
– datorită programului destul de încărcat al lui Cristian, este posibil ca replicile sale să nu fie postate chiar imediat, dar este cert că niciun comentariu, nicio întrebare, nu vor rămâne fără răspuns;
– singurele mele intervenţii mai jos vor fi strict de ordin tehnic: întrucât mă aştept la multe întrebări, am să editez comentariile invitatului astfel încât răspunsul să apară imediat după întrebare, indiferent de ora sau ziua postării.
Vă mulţumesc anticipat pentru completările aduse şi vă doresc inspiraţie maximă!
Tot eu aduc şi prima întrebare:
Ea a fost pusă cu două zile în urmă, aici, de către LePetitPrince:
“Kogaionul a fost cea mai mare comoara a stramosilor…”
“Kogaionul nu si-a incetat niciodata activitatea. El a fost si este cea mai mare Academie a planetei”…
“In Bucegi, in zona varfului Omu se afla cel mai important Centru Energetic-Informational natural al planetei…”
Am citat din cartea “Taina Kogaionului, muntele sacru al dacilor” – autor Cristina Panculescu
Mi-ar placea sa aflu si alte pareri vis-a-vis de aceste afirmatii.
Multumesc!
Am citit această întrebare. Părerea mea este că se exagerează foarte mult pe această temă. Pe internet se găsesc tot soiul de persoane, care au o imaginaţie bogată şi datorită iniţiatorului Dacomaniei, dr. Napoleon Săvescu, s-au răspândit o serie de poveşti legate de civilizaţia dacică. Evident, Kogaionul, menţionat în câteva izvoare literare antice, a fost muntele sfânt al dacilor, dar despre localizarea lui nu se ştiu foarte multe. Prezenţa lui în Bucegi, însă, mi se pare una exagerată, ţinând cont de distanţa între zona capitalei regatului dac şi Bucegi. Cel mai probabil, fără însă vreun argument, ca acest Kogaion să fie aproape de centru politic, adică undeva în vârful Godeanu. Se ştie că puterea regală cu cea religioasă au fost preluate de Decebal.
Informaţiile găsite pe internet legate de acest subiect sunt subiective şi neargumentate de dovezi arheologice. La fel şi poveştile legate de uriaşi.
Poate e şi vina cercetătorilor acestei civilizaţii, care relaţionează mult mai puţin cu publicul larg şi atunci apar astfel de situaţii. Oricum, problema civilizaţiei dacice este destul de puţin cunoscută datorită unor puţine izvoare literare şi încă o proastă corelare a acestora cu cercetările arheologice. Arheologia românească, din păcate, se află la un nivel destul de slab ca şi evoluţie.
Salutare, Dane, ma bucur sa descopar ziarul acesta prin intermediul prietenului Cristi, caruia-i multumesc pentru mentionarem asta desi imi exagereaza putin rolul in afirmarea sa literara sau blogger-istica.
Daca e musai sa pun o intrebare, domnului Dima, fie: mie mi-e tare greu sa scriu de trei ori pe saptamana, cum mi-am impus, pe blog, si sa frizez macar multumirea vizavi de calitatea textelor mele. Cat de greu e sa scrii zilnic ceva bun, nu doar comestibil literar, artistic, estetic, ci si seducator, fascinant ideatic, consistent si, pana la urma, placut cititorului?
Aş răspunde la întrebarea ta Teo, destul de simplu… Cu sufletul nu e greu! Dar o şti şi tu că nu e uşor să scrii zilnic ceva bun şi sunt conştient că nici măcar nu o fac. Tu mi-ai spus că sunt unele posturi nereuşite. Eu mi-am făcut o promisiune să postez zilnic, dar nu o pot ţine. Sunt zile în care nu am inspiraţie şi nu am nimic pregătit şi atunci nu scriu. E greu, dar o fac cu dedicaţie pentru că e ceva de suflet şi în acelaşi timp un stimulent pentru mine. Sunt foarte bucuros să am mulţi vizitatori care mă apreciază şi le mulţumesc dăruindu-le cât pot de des un astfel de dar. Practic suntem oameni cu suflet care ne dedicăm scrisului, muzicii, iubirii.
Care este cel mai neobisnuit obiect pe care l-ati descoperit pana acum in urma sapaturilor cu scop arheologic?
@Maria:
Am avut multe descoperiri interesante de obiecte, dar poate unul dintre cele mai neobişnuite, de fapt rarisime datorită dimensiunilor mici, au fost câteva oase de peşte descoperite la cetatea de la Ardeu. O vertebră de peşte decorată a fost cea mai neobişnuită şi senzaţională în acelaşi timp.
Meseria de arheolog aduce satisfactii materiale suficiente?
@Florin:
Din păcate satisfacţiile materiale nu prea sunt suficiente, dar uneori compensează cu satisfacţiile sufleteşti. Atunci când reuşeşti să recompui un moment din viaţa unei comunităţii sau familii ai o satsfacţie spirituală excepţională!
1.”Călător în lumea viselor frumoase” si ratacit printre ele, ai gasit macar un singur vis care sa merite drumul si pe care sa il poti transforma in realitate?
2.Crezi in prietenia adevarata si sincera intre doi oameni, fie ei barbati sau femei sau chiar barbat-femeie?
3.Crezi in existenta mai multor vieti?( Sa spunem vieti succesive si de asemenea vieti paralele). Daca raspunsul este afirmativ, incearca te rog sa si argumentezi.
@Yana:
Je ne regrete rien… aş putea spune, destul de relaxat. Au fost multe vise pentru care a meritat fiecare pas făcut să le duc la împlinire. Unul dintre ele este legat de meseria aleasă cu multă pasiune. Am ajuns să lucrez şi să văd mult în ce priveşte arheologia. Din punct de vedere al scrisului, încă alerg pentru împlinirea visului de a vedea o carte publicată, dar care este aproape de împlinire. Din punct de vedere sentimental, am avut un vis care nu mi s-a împlinit, dar am avut multe satisfacţii în anumite momente.
2. Sincer cred că există prietenie sinceră între un bărbat şi o femeie, între un bărbat şi un bărbat sau între o femeie şi o femeie. Am doi prieteni bărbaţi care ştiu că orice aş avea nevoie sau ei ar avea nevoie, am face tot posibilul să ne ajutăm. La fel am şi prietene care mă iubesc şi de care sunt apropiat sufleteşte fără să intervină în vreun moment ideea unei relaţii.
3. Cred în vieţi anterioare şi în vieţi viitoare. Cred în suflete pereche şi, aşa cum ai văzut, scriu în sensul acesta. Pentru mine nimic nu este întâmplător şi întâlnirile din viaţa aceasta sunt datorate unor întâlniri din trecut.
Mulţumesc Yana!
Ati avut vre-un moment in care v-ati indoit de vocatia aleasa?
@Andreea:
Au fost multe momente în care m-am îndoit de vocaţia aleasă. S-au datorat unor insatisfacţii, de cele mai multe ori de natură materială. Meseria de arheolog nu este una uşoară şi e, de prea multe ori, neînţeleasă de societatea actuală. Din păcate, prin pragmatismul care ameţeşte lumea, uităm importanţa istoriei. Îi spuneam unui prieten că fără istorie eşti ca un om ce îşi pierde memoria. Istoria înseamnă memoria colectivă. Dacă nu cunoşti greşelile trecutului tău, nu poţi evolua şi le vei repeta la nesfârşit.
De ce nu un doctorat în arheologie? Acum mi se pare normală opţiunea cu istoria antică, dar bănuiesc că se putea şi în arheologie, nu?
Nu ştiu, zic şi eu, aşa…
La cât talent ai, cred că eşti prea modest, dai tu “vina” pe Teo Negură, dar dacă nu era materialul bun, crezi că îţi mai puteai lăsa sufletul să prindă în cuvânt atâtea vise, în Grădina labirint?
Eu ştiu sigur că am descoperit în spatele blogului tău un om frumos!
Îşi doresc multe împliniri şi bucurii, Cristian!
@Cammely:
Teza mea de doctorat în istorie antică este bazată atât pe studiul izvoarelor literare cât şi pe cele arheologice. Am optat pentru o astfel de tematică pentru că îmi doresc foarte mult să văd unele realităţi ale istoriei dacice. Un doctorat în arheologie la momentul de faţă nu mi-ar aduce prea multe beneficii.
In scrierile literare abordati subiecte legate de meseria dvs.?
@Geana:
În afară de episoadele legate de cetăţuia dacică de la Ardeu, încă nu am abordat un alt subiect. Dar, aşa cum am spus într-unul din răspunsurile date lui Dan, am în plan să scriu o poveste de dragoste petrecută în timpul Regatului Dac. Cunosc destul de bine anumite elemente şi le voi putea folosi într-o astfel de poveste, care ar fi foarte bine documentată.
Salut, Cristian, m-am bucurat să descopăr lucruri intersante si foarte faine despre tine. Dan si-a dovedit clasa încă o dată.
Am deschis la un moment dat o discutie despre ceea ce se stie, ceea ce se crede si ceea ce s-ar putea cunoaste despre civilizatia dacă. Cred că e important să stim, cred că „ruptura” si umplerea ei cu lozinci explică unele tare ale românilor. Spune-mi te rog cum vezi tu, concret, solutiile la această problemă.
@Călin:
Salutare, Căline. Adevărul este că ceea ce se ştie este foarte puţin şi probabil şi de asta apar multe supoziţii în ceea ce priveşte civilizaţia dacică. Categoric este important să ştim mult mai multe despre această lume dar în acelaşi timp trebuiesc evitate unele exagerări. În perioada comunistă dar şi după s-a inistat foarte mult pe supralicitarea acestei civilizaţii ca una din cele mai “răsărite” ale lumii clasice. Celebra sintagmă “cei mai drepţi dintre traci” a fost demolată de mult, dar sunt încă mulţi care o mai cred. În baza acestor idei a degenerat o situaţie periculoasă, manifestată prin curentul dacoman care se manifestă în sfera internetului şi oferă informaţii eronate în legătură cu acest subiect, internet mult mai accesibil publicului larg.
Soluţie?
În primul rând cercetătorii ar trebui să se îndrepte spre publicarea într-un limbaj comun, accesibil publicului larg, al informaţiilor pe care le deţin sub egida unor instituţii abilitate.
În al doilea rând, consider că abordarea la un nivel superior al siturilor arheoogice, cu o metodă ce funcţionează în statele celebre pentru o arheologie de caliatte, ar fi utilă în rezolvarea unor problematici ale istoriei din perioada despre care ne referim.
Paşii în acest sens sunt însă foarte mici. Motivaţia arheologilor pentru astfel de proiecte este aproape nulă. De ce? În primul rând se câştigă puţin în arheologie şi interesul majorităţii arheologilor e să fie bine privit în lumea ştiinţifică şi se concentreză spre acest palier.
Sunt arheologi tineri care sunt interesaţi de astfel de proiecte dar din păcate nu primesc finanţare! Chiar eu am avut un astfel de proiect. Totuşi nu m-am lăsat pagubaş şi împreună cu colegii mei am început să popularizăm un sit arheoologic din banii noştrii şi al unor sponsori prietenoşi. Cetatea dacică de la Ardeu. Avem un website şi am scos câteva pliante. De doi ani efectuăm campanii de cercetare din surse proprii acolo. http://www.ardeu.ro În Evenimentul Zilei, Ciprian şi Remus, prietenii tăi despre care am mai discutat, au realizat un material în acest sens. Mulţam fain, Călin!
Gânduri bune, prietene, mă bucur că blogosfera ne-a adus aproape, prin intermediul scrisului. Baftă în tot ceea ce faci, la bună recitire şi te asigur de tot respectul meu… Salutări, tizule!
@Cristian Lisandru
Salutări şi aici tizule! Eu mă bucur cel mai mult că suntem aproape unul de altul. Îţi datorez mult şi mai ales câteva sticle de vin! Abia aştept să le consumăm împreună!
Hello, Cristian!
Te citesc si te admit, postarile tale vorbesc despre lucruri frumoase, despre sentimente, emotii, crezuri sau oameni. Iti multumesc pentru ca ne daruiesti in acest fel frumosul surprins prin ochii tai si iti doresc sa te definesti exact in ceea ce iti doresti.
Am si eu doua intrebari pentru tine, si anume:
1. Ce asemanari gasesti intre cele dou pasiuni/cautari ale tale: arheologia si sufletul pereche? 🙂
Ce anume te determina sa cauti, ce te determina sa crezi in cele doua pasiuni?
2. Daca ar fi sa alegi intre arheologie si sufletul pereche, la care ai renunta. Poti explica si de ce? 🙂
Multumesc ! 🙂
@curcubeu:
Îţi mulţumesc pentru frumoasele cuvinte. Întrebările tale sunt bune şi dificile în acelaşi timp.
1. Sunt în căutarea sufletului pereche,am fost întodeauna. Nu mă voi opri din căutare până nu îl voi găsi pentru a merge împreună, de mână, pe drumul nostru. Arheologia este căutare. Căutarea trecutului şi poate, de ce nu, în subconştient mă caut pe mine în trecut.
2. Sper să nu fiu pus într-o astfel de situaţie. Profesional s-ar putea să fiu nevoit să renunţ la a practica arheologia dar nu înseamnă că nu va rămâne pasiune. Totuşi, dacă ar fi să aleg, din diferite motive(sufletul meu pereche nu mi-ar cere aşa ceva) la arheologie aş renunţa. De ce? Pentru că ştiu că împreună cu sufletul pereche găsesc iubirea şi Dumnezeu este iubire.
“Călător în lumea viselor frumoase.”
Dar prin lumea asta păminteană iti place să călătoresti? (Prin tară, prin străinătate?)
@Aurel:
Desigur că îmi place să călătoresc şi în lumea asta pământească. Meseria de arheolog în special, dar şi pasiunea pentru munte, coclauri, dealuri, păduri oraşe cu arhitectură deosebită, mă fac să fiu un mare iubitor al călătoriilor. Nu am vizitat încă străinătatea deoarece mi-am inserat în minte că sunt încă multe locuri de la noi care sunt frumoase şi încă nu le-am vizitat. Mulţam, Aurel!
Domnule Dima, am o mare curiozitate…ba chiar mai multe:
1. Ati intalnit vreodata oameni destepti si nefumatori?
2. Va place latina?
3. Aveti uneori senzatia ca sunteti prea serios la 27 de ani?
@Mihaela:
1. Am întâlnit mulţi oameni deştepţi şi nefumători. Oricum nu cred că este vreo legătură între acestea. (DA! Sunt fumător… ocazional)
2. Nu îmi place latina şi am învăţat-o doar dintr-o nevoie. Poate îmi plăcea dacă în generală o preda profa de română şi dacă făceam filologie în liceu şi nu informatică.
3. Nicidecum, dimpotrivă. Sunt un om vesel cu un dezvoltat simţ al umorului. Sunt copilăros şi îmi place să mă joc.
Mulţumesc Mihaela!
Ce note aveati la istorie in liceu? Erati un elev de nota 10 exclusiv? Ati participat la olimpiade sau concursuri extrascolare? Considerati ca acestea ajuta la formarea unui individ?
Am avut şi note de 8 şi de 9 şi de 10. Ba chiar ţin minte că în clasa a 9-a am luat şi un 6. Am participat la mai multe olimpiade, dar la matematica, chimie, fizica. În clasa a XII-a am fost prima data la o olimpiada de istorie. Acolo am avut o clasare bună. Cu siguranţă aceste concursuri ajută foarte mult la dezvoltarea elevului. Chiar sunt foarte recomandate. Aş sugera genul de concursuri cum se mai fac în “State”. Când eu eram în liceu era unul, nu mai ţin minte cum îi spunea, între licee din oraşe diferite. Pe diverse domenii de cultură generală.
Mulţumesc Ioanna!
Spui ca profesorii au fost cei care ti-au insuflat pasiunea pentru istorie. Ni s-a intamplat tuturor in timpul liceului, sa ne indragostim de o materie si implicit de omul minunat care o preda sau am iubit mai intai profesorul, ca apoi sa ii indragim materia. Si nu cred ca invoc un caz izolat cand zic ca simpatia de ieri e iubirea de astazi si tragedia lui maine. Din pacate cele mai frumoase povesti de dragoste au cel mai trist final. In societatea actuala, nu stiu cati tineri se incumeta sa mai ridice macar privirea la muzica ori desen, la istorie, la romana sau la teatru. Nu stiu cati parinti mai au curajul sa isi indrume copiii spre o facultate care nu are in titlu cuvinte precum “management”, “afaceri”, “relatii”, “economie”. Mie mi-au placut desenul si teatrul si am fugit de stiintele exacte cat m-au tinut picioarele. Am facut un compromis si am ajuns la limbi straine. Am destui prieteni insa, care din filologi si artisti au fost stransi cu usa fie de parinti, fie de propria voce interioara pitigaiata de perspectiva saraciei, pana au cedat si au ajuns sa faca un ASE sau o automatica sau te miri ce altceva, numai ceva ce sa le placa, nu.
Asa ca intrebarile mele sunt urmatoarele: 1. ce sfatuiesti pustiul aiurit care tocmai a terminat liceul? Sa isi urmeze visul, indiferent de parerea familiei? Si 2. Merita orice vis urmat? Sa spunem ca nu-ti da chiar nimeni ok-ul in legatura cu facultatea pe care vrei tu sa o urmezi si pana la momentul de fata nu te-ai remarcat ca fiind mai breaz ca altii in domeniul respectiv. Iti vezi de fantezia ta sau te orientezi spre un altceva mai practic? Actorii spun “am facut teatru pentru ca efectiv nu puteam sa fac altceva”. Daca tu iti dai seama ca poti sa faci si alte lucruri, lucruri nu la fel de spectaculoase dar care iti ofera sansa unui viitor mai linistit din punct de vedere financiar, cum procedezi? Mai merita sa te risti cu o meserie din care foarte putini reusesc sa traiasca decent?
Multumesc.
Diana
@Diana
Îţi dau mare dreptate în ceea ce priveste alegerile făcut de tineri în ultima perioadă. Lumea a devenit mult mai pragmatică lăsând partea umană la o parte.
1. Puştiului aiurit îi sugerez să îşi urmeze visul. E alegerea lui şi părinţii nu trebuie să ia deciziile pentru el. Eventual să îl susţină şi să îi arate toate alternativele. Părinţii mei m-au ghidat spre alte şcoli şi am avut şi o perioadă mai neagră până am hotărât ce e pentru mine şi cred că bine am făcut.
2. Dacă ai un vis şi crezi în el eu zic că merită urmat. Vezi tu, partea financiară, traiul decent sau orice altceva vin şi trec în orice domeniu ai lucra. Sincer eu nu voi renunţa niciodată la pasiunea mea pentru arheologie, chiar dacă o să fiu nevoit să fac şi altceva. Nu m-aş simţii împlinit. E ca un om cu voce superbă a avut visul de a cânta pe scenă şi nu a ajuns niciodată pentru că a renunţat la acest vis. La bătrâneţe va regreta. Ori eu vreau să ajung la bătrâneţe şi să cânt Je ne regret rien sau My Way.
Mulţumesc mult Diana!
Masinile iti plac, domnule Dima?
@Victoras
Sincer nu am fost niciodată pasionat de maşini. Îi înţeleg rolul doar ca un instrument pentru transport de colo-colo şi nu prea contează forma sau marca. Nu am maşină ci doar o bicicletă.
@Dan
Depinde. Dacă port sau nu căciulă. 🙂
Meseria dvs. este ca orice job normal 8h/zi sau aveti un program, mai degraba, haotic?
@Chari:
Lucrez la Muzeul Naţional de Istorie a Transivaniei din Cluj-Napoca şi am un program de 8 ore pe zi. Asta e job-ul. Meseria o practic şi în afara programului, lectură şi cercetare. Sunt zile haotice în care lucrez multe ore, sunt altele în care lucrez mai puţine ore.
Fix in aceasta zi, 28 octombrie, dar in anul 97, imparatul roman Nerva l-a adoptat (si desemnat succesor la tron) pe Ulpius Traianus – pe atunci Guvernator al Germaniei Superior.
Intrebare: cum crezi ca ar fi evoluat popoarele aflate, in jurul anului 100, la nord de Danubius fara prezenta si influenta romanilor?
@Nerva Traian:
Ave! 🙂 Este greu de imaginat o evoluţie a popoarelor barbare fără existenţa Imperiului Roman. Cel mai probabil că un alt Imperiu s-ar fi ridicat şi ar fi început cuceririle. Dacă e să ne gândim la Regatul Dac, evoluţia acestuia a fost în mare parte condiţionată şi de influenţele din lumea elenistică şi din cea romană. Piesele de import descoperite în cetăţile şi aşezările dacice vorbesc despre această “stare de spirit”. Probabil că atât Regatul Dac, cât şi celelate civilizaţii barbare, ar fi cunoscut un apogeu al evoluţiei, după care s-ar fi destrămat, deoarece nu au avut niciodată o organizare omogenă şi durabilă. Amintesc aici puternicul regat odrid sau altele care au fost sortite eşecului, datorită lipsei de organizare.
Mulţumesc!
am fost coleg de banca cu Cristian in liceu, si desi eram o clasa cu profil real i.e. informatica, erau printre noi oameni deosebit de talentati si pe partea socio-umanista e.g. literatura, istorie, filosofie etc, printre care si Cristi.
Felicitari pentru realizarile in plan profesional si literar!
@Eugen:
Mă bucur nespus că ai trecut pe aici şi îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase!
Ati amintit, in finalul interviului, trei locatii: “LaTène, Xanten sau Carnuntum”; daca nu ma insel, toate se afla in partea “germanica” a fostului Imperiu. Am doua intrebari:
1) de ce le-ati prefera pe acestea din Elvetia, Germania ori Austria?
2) Exista deosebiri esentiale (dpdv arheologic) intre ce se descopera intr-un sit “germanic” fata de unul, hai sa-i zicem, “tracic” sau “getic”?
Multumesc.
@Br.in.dusa:
1. Aşa este, toate cele trei sunt în Austria, Elveţia şi Germania. Ei bine, situl LaTène care dă şi numele celei de a doua vârste a fierului, perioadă de care mă ocup, mi-ar putea aduce informaţii preţioase referitoare la populaţia celtică de acolo. Pe celelate două le-aş alege din alte considerente. Consider că şcoala germană de arheologie este cea mai bună din lume, iar aceste două situri, unul dintre ele parc arheologic, sunt cercetate la cele mai înalte standarde.
2. Există o serie de deosebiri între siturile din zona germanică (unde au locuit diferite triburi barbare şi apoi au fost înglobate în Imperiu) şi zona tracică şi getică, care a fost, la rândul ei, cucerită de romani. Diferenţele sunt specifice populaţiilor, dar nu sunt majore. Tot acelaşi tip de artefacte se pot descoperi, diferite ca forme şi tipologie fireşte. Mă refer la faptul că celţii din zona Boemiei au trăit la fel ca geţii cu care au fost contemporani. Structurile sociale au fost diferite, dar tot haine din piei purtau, mâncau la fel şi trăiau aproximativ la fel.
Diferenţe majore şi importante vin din sfera metodologiei arhgeologice abordate. Acolo nivelul este mult ridicat şi orice experienţă acolo ar ajuta mult o abordare a unui sit de aici. Oricum, pe situl în colectivul căruia sunt membru, de la Ardeu, am folosit multe metode moderne de cercetare şi poate, după ce vom atrage mai multe sponsorizări vom avea şi un echipament performant care să ne ajute să ajungem la nivelul lor.
In calitate de istoric cautati sa intelegeti trecutul, iar in calitate de poet priviti spre viitor.
1. Mai aveti timp si pentru prezent?
2. Daca da, ce parere aveti de el?
@Tibi:
Mulţumesc de întrebare. Trebuie să recunosc că m-ai pus în dificultate. Am timp şi de prezent pentru că nu pot să stau permanent refugiat în lumea mea de vise. Din păcate, văd prezentul destul de închis la culoare. Situaţia mea în ceea ce priveşte activitatea în instituţia în care activez este una incertă, la fel ca şi aceea a colegilor mei. Salariul unui doctorand ca mine sau ca mulţi alţii este sub limita unui trai modest (nu decent!) şi stau şi în chirie. Totuşi, privesc cu speranţe şi vise în viitor…
1. Cum ar arata un top cu 5 personalitati din istoria Romaniei facut de istoricul Cristian Dima? Eventual, motivatiile.
2. Cum ati explica faptul ca au ramas foarte putine “urme” ale trecerii romanilor la nord de Dunare?
3. Aveti argumente pentru a-i contrazice pe cei care afirma ca din istoria, civilizatia si cultura romanilor lipsesc cateva secole bune, aproape cat sa se faca de un mileniu?
@Mica:
1. Nu prea mi-a plăcut niciodată să fac acest gen de topuri. Sarcina mea este să cercetez evenimentele istorice din perspectivă arheologică şi istorico-literară sine ira et studio (fără ură şi părtinire). Totuşi, dacă ar fi să fac un top al persoanelor care au marcat Istoria României, aici referindu-mă şi la situaţia dinainte de statutul de stat, l-aş pune pe primul loc pe regele Carol I. O personalitate remarcabilă care a realizat multe în scurt timp şi a fost loial jurământului depus la încoronare. L-aş adăuga la listă pe Ion Brătianu, un om politic de o valoare cum nu va mai fi în clasa politică românească vreodată. Desigur că personalităţi remarcante pentru istoria românilor au fost şi în perioada medievală. Un Dimitrie Cantemir spre exemplu sau Ioan de Hunedoara.
2. Daca am inteles bine intrebarea, “urme” ale trecerii romanilor la nord de Dunăre, nu sunt chiar atât de puţine şi asta e dovedită de nenumăratele situri arheologice specializate pe epocă romană. O serie de castre sau de oraşe romane, bine identificate pe teren. Dacă însă te referi la urmele din perioada de după retragerea aureliană, sunt şi apar din ce în ce mai multe situri cu aşezări post-romane. Iar epoca migraţiilor este din ce în ce mai bine documentată.
3. Desigur, există unele hiatusuri în care nu ştim ce s-a întâmplat în spaţiul intra-carpatic, dar asta dacă e să mă refer la perioada preistorică. După perioada aceasta, începând cu Regatul dac, aceste hiatusuri acoperă foarte puţini ani. Cum am spus şi mai sus, sunt destule aşezări post-romane şi din epoca migraţiilor identificate, încât teoriile ce le-ai amintit nu îşi mai au ele însele nici un argument. Oricum, de o vreme încoace s-a cam renunţat la astfel de idei. În Cluj sunt situri datate în sec IV-VI, altele datate VI-VIII, altele VIII-IX altele de X şi la fel şi în alte zone.
Mulţumesc mult pentru întrebări.
Vlad Tepes sau Radu cel Frumos?
(a cui contributie a fost mai insemnata?)
@Mihai Vălean:
Faptul că în perioada lui Vlad Ţepeş, Ţara Românească a avut un oarecare grad de independenţă faţă de “Poartă”, spre deosebire de perioada lui Radu cel Frumos, care i-a urmat la tron ajutat şi de sultan, cred că spune multe. Instabilitatea lui Radu după prima domnie cred că îi mai pune o bilă neagră. În orice caz, ambele personaje au avut contribuţia lor în istorie.