« The Zia® Must Go On »

Galeria va rămâne ţintuită pe prima pagină, în poziţia a doua, până la finalul expoziţiei-concurs. Este suficient să daţi clic pe oricare dintre miniaturi pentru a vedea imaginea respectivă la dimensiunea originală sau pe una dintre ultimele patru cadre pentru a ajunge la pagina dedicată. Comentariile se vor face tot aici, iar “Cabina de vot” rămâne la locul ei, pe prima bară laterală: ->>->>->>->>

1874:

DOMNULUI C. C. CORNESCU

Amice,
Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului 1, ai arătat dorinţa ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ţi-ai luat seama şi m-ai scutit de această măgulitoare sarcină.
În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ţi alege cea mai bună puşcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic şi cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: Pst! Pil! şi Aport!; pe când tu, în fine, studiai cu luare-aminte caracterele fizice şi etice ale celor mai obicinuite subiecte însufleţite de vânătoare, eu, ca un nevânător ce sunt, m-am apucat să colind răstimpii şi spaţiile, căutând cu ochii, cu auzul şi cu inima, privelişti, răsunete şi emoţiuni vânătoreşti.

Colindând, m-am rătăcit, şi iată-mă abia acum ajuns din fantastica-mi călătorie cu un sac aşa îngreuiat de tot felul de petice şi de surcele, adunate de pretutindeni, încât nu mai cutez, Doamne fereşte! nici chiar eu însumi să-l arunc în spinarea Manualului tău.
Am luat dar pretenţioasa hotărâre a le deşerta într-un volum osebit, ce-l voi tipări numai pe seama lor, şi care, subt un titlu pedantesc şi archaic, spunând vânătorilor numai lucruri ce sunt cu totul de prisos artei lor, va întocmi un fel de Falş tractat de vânătorie, Pseudo-Kynegetikos, în opoziţiune făţişă cu Manualul tău, care, deşi mai scurt, este însă, fără îndoială, cu mult mai folositor celor care vor să înveţe ceva cu temei.
Dar mai nainte de a pune sub tipar, m-am simţit, amice, ca şi dator să-ţi trimit ţie prinosul acestui vraf de pagini manuscrise, pe care, bune sau rele, le datorez numai primului tău îndemn amical.
Primeşte-le precum îţi vor place; dar crede, totuşi, că, deşi îţi vin acum cam ca fuiorul popii, ele purced dintr-o afectuoasă pornire a celui care de mult este al tău prieten,

Bucureşti, 7 mai 1874
Difficiles nugae
[...Textul integral...]

Noi toţi suntem trecători prin astă lume, doar ei – arborii – sunt veşnici; în principiu despre aceasta este vorba în concursul de faţă: eternitate vegetală! Mai multe detalii aici: Simeza de la 5: “Arbori sălbatici”

Au rămas mai puţin de 23 de ore 59 de minute şi 59 de secunde până la vernisajul expoziţiei-concurs de fotografie. Deoarece, din motive lesne de înţeles, subsemnatul nu va participa, vă prezint un catalog albastru cu cei mai reprezentativi copaci din fototeca personală:

De la Adam şi Eva încoace, milioane de copaci celebri şi-au câştigat locuri binemeritate în istorie: pomul cunoaşterii binelui şi răului, platanul lui Hipocrat, gorunul lui Horea, “Bradul” lui Alecsandri, teiul lui Eminescu, livada cu vişini, “Gorunul” lui Blaga, coroanele nepieritoare ale lui Macedonski, frunzişurile lui Nichita, copacul din Brooklin al lui Betty Smith şi “Copacul” lui John Fowles, ca să amintesc aici doar o infimă parte din lista ilustrelor plante lemnoase încoronate.
Din lemnul lor au construit romanii poduri şi vikingii corăbii, Robin Hood arcuri şi Stradivari viori; din pulpa celulozică se face hârtia, iar la umbra frunzişului ne tragem sufletul în lunile toride. Noi toţi suntem trecători prin astă lume, doar ei – arborii – sunt veşnici; în principiu despre aceasta este vorba în concursul de faţă: eternitate vegetală! Mai multe detalii aici: Simeza de la 5: “Arbori sălbatici”

Mulţumesc celor zece concurenţi care mi-au trimis deja fotografiile pentru concurs; vă reamintesc că mai sunt numai 48 de ore până la vernisaj (1 septembrie, ora 00.00). Chiar şi după acest termen, vă mai puteţi înscrie până pe 2 septembrie, la aceeaşi oră 00.00, prin trimiterea imaginilor la binecunoscuta adresă:

În pofida înţelepciunii populare, de data aceasta cred că merită să veniţi la pomul lăudat; nu neapărat cu sacul, e suficient dacă aduceţi una sau două poze. Continuare »

Părerea de duminică: «Bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se mulţumeşte cu cel mai puţin.» ~ Octavian Paler

Programat:
«La ce bun că acum pot să spun, ca orice şcolar, că pământul e rotund?! Omul are nevoie numai de câteva palme de pământ ca să fie mulţumit, şi încă de mai puţine ca să se odihnească sub ele.» ~ Goethe în “Suferinţele tânărului Werther”

George Eliot, una dintre cele mai reprezentative scriitoare din romantica eră victoriană, îl considera pe “tatăl” lui Faust drept cel mai de seamă om de litere pe care l-a dat Germania vreodată. Johann Wolfgang von Goethe: ar fi împlinit astăzi 261 de ani, dacă între timp nu ar fi fost chemat acolo sus ca să scrie şi să picteze alături de îngeri.
Mult hulitul eseist şi filosof român Mihai Ralea, de fapt un foarte fin observator şi un bun cunoscător al fenomenului cultural european, l-a numit pe Goethe “omul integral”; şi a făcut-o în deplină cunoştinţă de cauză: Johann Wolfgang a fost pentru o scurtă perioadă avocat, apoi s-a dedicat integral poeziei, filosofiei, teatrului, traducerilor, picturii, ştiinţelor exacte (botanică, zoologie, fizică, chimie); a cochetat o scurtă perioadă de timp chiar şi cu politica… Omul de la Weimar a făcut câte puţin din toate şi, culmea, le-a făcut pe toate foarte bine.
Nu a ascuns niciodată faptul că îi plăceau femeile şi era, la rândul său, foarte îndrăgit de acestea. Portretul alăturat este semnat de Angelika Kauffmann, ale cărei casă şi atelier de pictură le frecventa în cei doi ani petrecuţi la Roma. [ Clic pe tablou pentru imagine mărită ]