«Pe vremea lui Cervantes, cavalerii interesau, măcar, ca personaje ridicole, care îi amuzau pe privitori. Azi, “timpul înseamnă bani” şi sunt alte gusturi. De ce l-ar urmări “cu răsuflarea tăiată” contemporanii noştri pe Don Quijote? Zice el ceva, picant, despre “sex”? Vorbeşte despre o Dulcinee cu care nu s-a culcat niciodată. Nici nu s-a apropiat de ea, măcar. E un “fraier”, ar zice băieţii “de gaşcă”. Sau spune ceva despre gloria de a avea putere şi bani? Rivalizează Don Quijote, prin aventurile lui, cu “Codul lui Da Vinci”? Vă asigur că “gloria de tip Don Quijote” n-ar satisface nici “vedetele” care se fandosesc prin televiziunile noastre.» ~ Octavian Paler
Etapa a 8-a: Spania. Imaginaţi-vă că Istoria Literaturii Universale este doar un planiglob uriaş, desfăşurat pe un perete virtual al Zia®ului de la 5. Misiunea mea de călăuză se reduce la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă agreabila plăcere şi deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de a o completa cu alte “obiective” de acelaşi tip din regiunea/ ţara vizitată. Popasurile precedente: Elveţia, Canada, Irlanda (1), Irlanda (2), Noua Zeelandă, Albania şi Camerun.
Vă oboseşte acest traseu în zigzag: Europa – o destinaţie exotică – iar Europa – o altă destinaţie îndepărtată – ca apoi să revenim în Europa – şamd!? Sistemul nici măcar nu este original; în urmă nu cu foarte mulţi ani, aşa se stabilea agenda campionatului de Formula 1. Cine rezista la stres, bine; cine nu, iarăşi bine.
După cum bine aţi constatat deja, am preferat să nu ilustrez acest articol cu vreo celebră capodoperă semnată Picasso, Goya, Velázquez ori Dalí şi să nu scriu aici şi acum despre Cervantes, García Lorca, Ortega y Gasset, Unamuno sau Lope de Vega.
Am descoperit nu cu mult timp în urmă un scriitor care – deşi a publicat extrem de puţin în timpul vieţii şi cu toate că s-a sinucis la vârsta de 27 de ani – a lăsat o serie de urme adânci în literatură, dar mai ales în istoria jurnalismului iberic: Mariano José de Larra. Pentru cunoscătorii limbii spaniole, propun înspre lectură şi delectare acest foarte complet şi îngrijit site.
[ “Paseo por la playa”, de Joaquin Sorolla – 1909 ]
Uneori, cultura trece prin burtă. Ia să vedem cum mănâncă spaniolii:
Modul de servire a mesei si fusul orar nu sunt foarte diferite de-a lungul Spaniei, dar obiceiurile culinare si dialectele difera de la o regiune la alta:
# Zona Nordica, Galia “mosteneste” obiceiurile antice ale celtilor. In aceasta regiune se manca o varietate de placinte cu carne si peste.
# De-a lungul coastei, spre est primeaza mancarurile de fasole boabe, branza albastra si cidrul tare.
# O alta regiune a Spaniei, Tara Bascilor, are ca fel principal pestele.
# Catalonia este considerata a fii cea mai distinctiva si mai interesanta regiune culinara a Spaniei. In aceasta zona a Spaniei creativitatea in domeniul culinar nu cunoaste limite. Pestele si fructele de mare sunt combinate intr-o infinitate de variante cu fructe si diferite arome extraordinare.
# Valencia este o alta regiune celebra a Spaniei in care orezul se prepara in sute de feluri. Aici se prepara si faimoasa mancare paella.
# Andaluzia este o zona arida in care primeaza culturile de arbori de masline si podgoriile.
Interesanta abordare.
In extremis, si gastronomia poate fi asimilata unei subramuri a Culturii nationale.
Interesant ca v-ati gandit tocmai la Mariano José de Larra y Sánchez de Castro. Chiar saptamana trecuta am citit cateva ”Artículos” precum: El café, El casarse pronto y mal, El castellano viejo, etc.
Daca popositi mai mult prin Spania, sa-l mentionati si pe Benito Pérez Galdós: La desheredada, Doña Perfecta…superb!