«În martie reveniră ţiganii. De data aceasta aduceau o lunetă pentru apropiat şi o lupă de mărimea unei tobe, pe care le prezentară drept ultima descoperire a evreilor din Amsterdam. Trimiseră o ţigancă în capul satului şi instalară ocheanul în gura cortului lor din celălalt capăt. În schimbul unei sume de cinci reali, oamenii se postau în faţa lunetei şi puteau vedea ţiganca la un pas de ei. “Ştiinţa a desfiinţat depărtările, proclama Melchiade. Peste puţină vreme, omul va pu tea vedea ceea ce se petrece în orice loc de pe pământ, fără să iasă măcar din casă”.»

«Copiii aveau să -şi amintească toată viaţa cu
câtă solemnitate augustă luă loc în capul mesei, tremurând de febră, răvăşit de veghile-i prelungite şi de imaginaţia sa exacerbată şi le dezvălui descoperirea lui:
— Pământul este rotund ca o portocală.
Ursula îşi pierdu răbdarea:
— Dacă ai chef să înnebuneşti, înnebuneşte singur, strigă ea. Nu încerca însă să bagi în capul copiilor ideile tale ţigăneşti!»

«Spre miazăzi se întindea o zonă de smârcuri acoperite cu un strat de vegetaţie deasă, apoi universul vast al mlaştinilor imense care, după spusele ţiganilor, nu cunoştea margini. Mlaştinile se prelungeau spre apus printr-o întindere de ape fără orizont, în care trăiau cetacee cu piele fragedă, cu cap şi trunchi de femeie, care-i rătăceau pe navigatori prin seducţia nefastă a mamelelor lor enorme. Ţiganii rătăciseră timp de şase luni pe această întindere de ape, înainte de a fi atins limba de pământ solid pe unde treceau catârii poştei.»

«Abia când începu să demonteze uşa de la
cabinetul său, Ursula riscă să-l întrebe pentru ce o face, şi el îi răspunse cu o amărăciune care nu era prefăcută:
— De vreme ce nimeni nu vrea să plece, vom merge numai noi singuri.
Ursula nu se tulbură nici ea.
— Nu plecăm, zise ea. Vom rămâne aici, deoarece aici am avut un copil.
— N-am avut însă nici un mort, îi întoarse el vor ba. Nu eşti din nici un loc atâta vreme cât nu ai nici un mort îngropat în pământ.
Ursula îi răspunse cu fermitate stăpânită:
— Dacă va trebui să mor ca tu să rămâi aici, voi muri.»

«În interior nu se vedea decât un enorm bloc transparent, închizând o mulţime nesfârşită de ace peste care ţâşneau în steluţe
multicolore pâlpâirile amurgului. Deconcertat, fără să uite totuşi că băieţii aşteptau din partea lui o explicaţie pe loc, José Arcadio Buendía îndrăzni să emită una:
Acesta este cel mai mare diamant din lume.
— Nu, corectă ţiganul. Este gheaţă.»

«În duminica următoare sosi, într-adevăr, Rebeca. Nu trecuse încă peste unsprezece ani. Făcuse obositoarea că lătorie de la Manaura cu nişte traficanţi de blănuri care avuseseră misiunea de a o preda, împreună cu o scrisoare, dar nu putură explica precis cine era persoana care le ceruse acest serviciu. Nu avea alte bagaje decât o valiză cu îmbrăcăminte personală, un mic balansoar din lemn pictat de mână cu floricele multicolore şi un fel de săculeţ din pân ză gudronată care făcea un zgomot continuu de ciocnituri, în care transporta osemintele părinţilor ei.»

«De atunci, presimţirile îl părăsiră. În ziua în care Ursula îl vizită la închisoare, după ce reflectase multă vreme, ajunse la concluzia că moartea poate că nu i se va vesti de data aceasta, deoarece nu mai atârna de hazard ci de hotărârea fermă a călăilor săi. Petre cu noaptea fără să-i vină somnul, chinuit de durerile de la subsuori. Cu puţin înainte de zorii zilei, auzi paşi pe culoar.»

«Niciodată nu admitea să i se plătească pentru aceste servicii. Niciodată nu refuza această favoare, după cum nu le -o refuza niciodată nenumăraţilor bărbaţi care o mai căutaseră până în amurgul maturităţii ei, fără să-i dea bani, nici dragoste, ci doar uneori plăcere. Cele cinci fete ale ei, moştenitoare ale unei seminţe a tât de fierbinţi, se pierduseră încă din adolescenţă, pe căile ruşinoase ale vieţii. Dintre cei doi bărbaţi, pe care ajunsese să-i crească, unul murise luptând în trupele colonelului Aureliano Buendía, celălalt fusese rănit şi făcut prizonier la vârsta de patrusprezece ani, în timp ce voia să jefuiască un coteţ de găini dintr-un sat de lângă mlaştini.»

Pe asta o ştii: http://en.wikipedia.org/wiki/Al_Capone ?

«Seminţiilor condamnate la o sută de ani de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.»