Programat:
«Când ar fi să dau vreo povaţă unui tânăr, iată pe care i-aş da-o: Tinere să-ţi faci patria scumpă şi sfântă ca şi mama! S-o iubeşti şi s-o respecţi din adâncul sufletului tău; de dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă. Ba, ai dreptul şi datoria să urăşti, să loveşti, să sfarmi pe acei fraţi ai tăi ticăloşi, care, în loc s-o iubească şi s-o respecte ca pe o mamă, cuminte, onestă şi severă, o curtează, o măgulesc şi exaltează ca pe o bătrână cochetă nebună.» ~ Ion Luca Caragiale
Pe aripile Literaturii Universale: Elveţia, Canada, Irlanda (1), Irlanda (2), Noua Zeelandă, Albania, Camerun, Spania (1), Spania (2), Spania (3), Brazilia, Columbia şi ROMÂNIA.
Fix pe 23 iunie v-am invitat să vă imaginaţi Istoria Literaturii Universale ca pe un planiglob uriaş, desfăşurat pe unul dintre pereţii virtuali ai Zia®ului de la 5. Misiunea de călăuză s-a redus la a îndrepta indicatorul spre diverse puncte de pe această “hartă”, lăsându-vă plăcerea şi totodată deplina libertate de a comenta propunerea, dar mai ales de a o completa cu alte “obiective” de acelaşi tip din regiunea/ ţara vizitată.
Ultima staţie: România. Peronul pe partea dreaptă.
După ce v-am plimbat prin Europa şi în afara ei timp de trei luni fără două zile, vă debarc teferi şi nevătămaţi în faţa casei. Chiar dacă nu am ales întotdeauna cele mai reprezentative exemple ale literaturii din locurile vizitate, sper că lunga noastră peregrinare v-a făcut plăcere şi că v-a deschis apetitul pentru a călători şi singuri pe mult mai multe meridiane (cu gândul mereu, cu fapta când se poate). Chiar dacă am mai spus-o, repet întotdeauna cu bucurie: când vine ziua să plecăm pe lumea cealaltă nu luăm cu noi nici case, nici maşini sau terenuri ori kilograme de aur şi nici cardurile bancare. Dar vom lua toate faptele bune, vorbele frumoase pe care le-am rostit vreodată şi, nu în ultimul rând, toate minunăţiile create de natură ori de mâna omului pe care le-am văzut şi le-am întâlnit pe lumea asta. (Foto: ©geology.com)
România: nu am de gând să scriu nimic despre această ultimă “staţie” a călătoriei noastre; motivul este simplu: pentru fiecare din noi, România înseamnă altceva. Eminescu a perceput-o în felul lui, Brâncuşi a modelat-o într-un fel, Enescu a cântat-o altfel, omul din limuzină o vede într-un anumit chip, iar cel din tramvai taman viceversa! E ca o lecţie de patriotism invers: ea, România, ţine la noi şi ne acceptă aşa cum suntem: buni sau răi, urâţi ori frumoşi, bogaţi şi săraci, graşi sau slabi, culţi ori troglodiţi, tineri şi bătrâni, aproape sau departe, sfinţi ori diavoli şi lista poate să continue încă 13 pagini cel puţin. Cuvintele sunt de prisos, mai ales atunci când avem la îndemână o ilustraţie muzicală de mare excepţie şi profundă simţire românească:
| Brahms, Joachim, Dvorak, and others – George Enescu- Romanian rhapsody no. 1 .mp3 | ||
 |
||
 | Found at bee mp3 search engine |  |
Volens nolens am ridicat o mare minge (de meci) la fileu. 🙂
Apelez din nou la bunăvoinţa, inspiraţia şi răbdarea dv. pentru a contribui cu alte mărturii culturale româneşti (orice vă este drag şi la îndemână, nu neaparat creaţii literare) care să vină în sprijinul credinţei mele că România ne acceptă aşa cum suntem. Vă mulţumesc anticipat!
Radu Anton Roman – Placinta ciobaneasca dobrogeana
Vezi mai multe video din diverse
Pictori Romani
Vezi mai multe video din calatorii
Cred că ai fost foarte inspirat că nu ai scris despre literatura românească sau despre exemple ale culturii româneşti. Cu siguranţă ai fi fost subiectiv sau poate nu ai fi reuşit să cuprinzi tot ce ţi-ai dori să cuprinzi. Pentru că atunci când plecăm în vacanţă la ţară, stăm pe prispa casei şi ne gândim la Moromete, meditând în tăcere. Dacă ne plimbăm pe cărări rătăcite în pădure, ne gândim că vom descoperi o “Dumbravă minunată”. Sau dimineaţa, când soarele e după nori şi vedem vreun copil ce abia deschide ochii, ne vine de cele mai multe ori să spunem: “Ieşi copile cu părul bălai…”. Şi sunt doar câteva exemple pe care le dau acum. Dacă aş scrie mâine, cu siguranţă aş scrie despre alţii. Fiecare dintre cei care au marcat cultura românească sunt în noi şi respirăm de multe ori aerul unor timpuri şi amintiri.
MOARTEA LUI GELU
de George Coşbuc
Răzleţ din oştirea bătută,
Fugind pe câmpia tăcută,
Căzu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Şi piere.
Din rană şi-ar smulge săgeata
Şi n-are putere.
Pierdut-a şi oaste şi ţară.
E noapte-n văzduhuri; şi rară
E zbaterea apei, când valul
Atinge cu aripa-i malul
Iar Gelu, prin noapte stând singur,
Vorbeşte cu calul:
Vai, murgule, jalea mă curmă!
Mă lupt cu durerea din urmă,
Căci ranele-mi sapă mormântul,
Degeaba împrăştii tu vântul
Din coamă, piciorul tău scurmă
Degeaba pământul.
Mă chemi prin nechezuri păgâne
Şi parcă zici: Vino, stăpâne!
Vezi, picură ranele tale
Şi neguri se-nalţă din vale,
E noapte şi ziua de mâine
Ne-ajunge pe cale!
Trei suliţi făcutu-şi-au strungă
Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă
Şi nu-mi mai simt braţul şi brâul;
Tu-ţi rupi cu picioarele frâul
Las, murgule, las să ne-ajungă
Pe-aicea pustiul.
De-acum tu… cât va cuprinde
Mantaua, deasupra-mi o-ntinde
Şi-apoi cu picioarele-mi sapă
Mormântul pe margini de apă.
Şi-n urmă cu dinţii mă prinde
Şi-aruncă-mă-n groapă.
Jelească-mă apele Cernii!
Să-mi bubuie crivăţul iernii.
Ca-n taberi al căilor tropot;
Iar veşnicul apelor şopot
Să-mi pară ca-n ceasul vecernii.
O rugă de clopot.
Şi, poate, sosi-va o vreme
Când munţii vor fierbe, vor geme
Cu hohote mamele-n praguri,
Vor trece bărbaţii-n şiraguri
Când bucium suna-va să cheme
Pe tineri sub steaguri.
Iar tu, de-i trăi, frăţioare,
Să-mi vezi luptătorii-n picioare,
Atunci când sosit va fi ceasul,
Abate-ţi pe-aice tu pasul:
Nechează-mi, şi atunci eu din groapă
Cunoaşte-ţi-voi glasul!
Şi-armat voi ieşi eu afară,
Şi veseli vom trece noi iară
Prin suliţi şi foc înainte,
Să ţie protivnicii minte
Că-s vii, când e vorba de ţară,
Şi morţii-n morminte!
El zice, şi mâna şi-o strânge
Pe pieptul cel umed de sânge
Iar calul stă singur de pază
Lui Gelu, şi trist el aşează
La pieptul stăpânului capul
Şi astfel veghează.
Şi-auzi! Ca un vânt ce clăteşte
Pădurea, când ploaia soseşte,
Aşa din adâncuri de zare
Un vuiet prin noapte răsare.
Iar vuietul vine, şi creşte,
Mai iute, mai tare.
Şi iată-i, din umbrele văii
Cu scuturi ies repezi flăcăii,
Ca morţii ce-şi lasă mormântul;
Ies roibii cu umblet ca vântul,
Răsar de tutindeni, de pare
Că-i varsă pământul.
Arcaşii lui Arpad! În goană
Ei fug dup-oştirea duşmană.
Şi, uzi de-alergare, se-ncură
Fugarii prin negura sură,
Cu frâul pe coamă, şi-arcaşii
Cu spăzile-n gură.
Năvalnic s-apropie paşii,
Şi-n goana lor cântă arcaşii,
Şi-aşa de sălbatic li-e cântul
Din piele de urs au vestmântul,
Şi-n bărbile lor încâlcite
Se-mpiedică vântul.
Iar Gel, auzindu-i prin zare,
De spaimă şi groază tresare
El moare! Şi cântă păgânii!
N-au Domn şi n-au ţară românii,
Şi-aduşii de vânturi în ţară
Sunt astăzi stăpânii!
Şi-n mâinile cui e scăparea?
Nu-i piept să le-nchidă cărarea?
Nu-i braţ de voinic, să-i abată?
Şi nu e pe lume-o săgeată
Ca-n inima gloatei lui Arpad
Adânc să străbată?
Şi Gelu le judecă toate:
Se nalţă proptindu-se-n coate
Şi-a calului glezn-o cuprinde,
Cu grabă el arcul şi-l prinde,
Şi-nvârte săgeata şi-o scoate
Din rană, şi-o-ntinde:
Şi vâjâie slaba săgeată
Cu gemetul morţii deodată
Arcaşii trec repezi în cale,
Şi-i vuiet şi-i chiot prin vale:
Ce cânt de-ngropare lui Gelu
Şi-oştirilor sale!
Iar vuietu-n neguri pătrunde
Şi-n inima nopţii s-ascunde
Departe, şi-n valuri de valuri
Ecoul izbindu-se-n dealuri
De zece ori jalnic răspunde
Pustiilor maluri.
De zece ori, iarăşi de zece,
Şi scade, şi piere, şi trece,
De data din urmă răsună
Tăcerea-mprăştiată s-adună
Şi-n neguri alunecă rece
O bolnavă lună.
Iar calul, vedenie mută,
Cu coama de vânturi bătută,
Stă-n noaptea cu neguri de pază
Lui Gelu; şi trist el aşează
Pe pieptul stăpânului capul
Şi astfel veghează.
Iar apa la maluri se frânge
Şi cade pe spate şi plânge:
Cu fierul potcoavei tu-mi sapă
Mormântul pe margini de apă,
Şi-n urmă cu dinţii mă prinde
Şi-aruncă-mă-n groapă!
Acum am observat ca ce incercam eu sa fac.. a facut Mica mai sus. (contributie din aproape fiecare domeniu cultural)